Home » Natură » Koko, gorila ce putea comunica prin limbajul semnelor, a murit

Koko, gorila ce putea comunica prin limbajul semnelor, a murit

Koko, gorila ce putea comunica prin limbajul semnelor, a murit
Publicat: 22.06.2018
Koko, gorila cunoscută pentru abilităţile sale de comunicare prin intermediul limbajului semnelor, a murit. Primata s-a născut în grădina zoologică din San Francisco, în 1971.

Koko, ce ajunsese la vârsta de 46 de ani, cunoştea 1.000 de cuvinte din limbajul semnelor şi era capabilă să înţeleagă 2.000 de cuvinte vorbite în limba engleză. Conform Mail Online, gorila a murit, joi, în Woodside, California. 

„Fundaţia va continua să onoreze moştenirea lui Koko şi vom continua proiectele, inclusiv pe cele de conservare a primatelor din Africa şi Maui”, au declarat membrii Fundaţiei Gorilla. De la o vârstă fragedă, Koko a fost separată de mama sa deoarece trebuia tratată de o afecţiune gravă. De-a lungul vieţii sale, gorila a întâlnit nenumărate celebrităţi, printre care pe Robin William şi basisul Flea de la Red Hot Chili Peppers. 

La scurt timp, Koko a fost înmânată psihologului Francine Patterson. Puţin după începerea antrenamentelor, primata a învăţat să ceară diverse lucruri prin intermediul semnelor. De asemenea, a fost observat şi faptul că animalul avea abilitatea de a face jocuri de cuvinte sau de face glume. Petterson îşi aminteşte că Koko i-a legat la un moment dat şireturile de la pantofi şi apoi i-a arătat semnul „prinde-mă”.

La vârsta de patru ani, Koko a devenit una dintre speciile pe cale de dispariţie, iar membrii grădinii zoologice i-au permis lui Petterson să o păstreze doar dacă îi va fi găsit un partener cu care să se reproducă. La scurt timp l-a întâlnit pe Michael, ce a fost adus din Viena şi care a învăţat şi el rapid limbajul semnelor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase