Ciclonul Mekune a produs apariţia lacurilor în cel mai arid deşert de pe Terra
Salalah, un port mare din oraşul Oman, aflat la aproximativ 300 de kilometri de locul în care au fost realizate imaginile, a înregistrat averse de 278 milimetri (278 litri pe metru pătrat) timp de 24 de ore, de două ori mai mari decât media înregistrată într-un an în zonă. Acest lucru a dus şi la apariţia unor lacuri, lucru extrem de rar pentru această zonă. Conform Mail Online, autorităţile susţin că ciclonul a ucis cel puţin 30 de persoane atunci când a trecut prin Oman şi Yemen.
Sursa: NASA
Uraganul de categoria 3 a fost unul dintre cele mai puternice înregistrate până în prezent în Oman. Federaţia Internaţională a Crucii Roşii a declarat că majoritatea morţilor au avut loc pe insula Socotra din Yemen, unde au decedat 20 de persoane. Ciclonul a produs vânturi cu viteză de 170-180 de kilometri pe oră.
Imaginea uimitoare cu deşertul a fost realizată de Operational Land Imager în apropiere de graniţa cu Oman.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: