Top 8 cele mai otrăvitoare plante din lume
Heracleum mantegazzianum – Crucea pământului
Sursa: Pixabay
Planta poate provoca iritaţii, băşici, cicatrici permanente, chiar şi orbire. Conform Science Alert, planta poate ajunge la 6 metri înălţime şi este catalogată ca fiind o „plantă otrăvitoare” din cauza toxicităţii sale. Recent, cercetătorii din SUA au emis avertismente privind faptul că planta a devenit tot mai răspândită în Virginia.
Aconitum napellus – omag albastru
Sursa: Pixabay
Deşi planta pare aparent frumoasă şi inofensivă, toate părţile din care este compusă sunt otrăvitoare. În antichitate, planta era zdrobită, iar vârful săgeţilor erau înmuiate în amestec pentru a putea ucide mai uşor lupii. Conform BBC, un grădinar de 33 de ani ar fi murit în 2014 după ce a atins şi posibil ingerat planta.
Planta produce simptome precum vomă, diaree şi amorţeală atunci când este ingerată.
Ricinus communis – Ricin
Planta este bogată în ricin, iar ingerarea ei poate duce la apariţia unor efecte grave. Printre simptome sunt incluse „iritaţii stomacale, vomă cu sânge, diaree, dureri abdominale, creşterea ritmului cardiac, scăderea tensiunii arteriale, transpiraţii abundente, leşin, convulsii şi moartea în doar câteva zile”, conform profesorului Tom Ombrello din cadrul Union County College.
Datura stramonium – Ciumăfaie
În cadrul unui studiu din 2016, au fost identificaţi patru tineri care au ingerat ciumăfaie pentru că îşi doreau să experimenteze efectele halucinogene. Toţi au ajuns la spital cu convulsii şi comportament extrem de agresiv, încât medicii au fost nevoiţi să-i sedeze.