Urşii se plimbă în miezul zilei în Buşteni, să-şi caute de mâncare

31 05. 2018, 01:03

This browser does not support the video element.

Oamenii spun că de două săptămâni sunt teorizaţi de urşi, care au devenit o prezenţă constantă pe mai multe străzi din Buşteni. Animalale vin şi ziua după hrană, iar tomberoanele de lângă blocuri au devenit ţinta lor.

”Nu au treabă, vin prin tot cartierul. Se plimbă şi ziua şi noaptea, nu au niciun stres. (…) E rău că sunt mulţi copii aici. Mai ales acum, se sperie şi copilaşii, se sperie şi animalele. Am făcut sesizări mereu la Primărie, dar nu au reuşit să ia măsuri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, un localnic.

O altă localnică a declarat că în zona în care stă vine des o ursoiacă cu trei pui: “ Mereu vine, seara, noaptea, vine o ursoaică şi trei pui. Este pericol, nu se ia nicio măsură. Ce să facem noi? Mai trece şi Poliţia pe aici”.
 
Directorul Parcului Naţional Bucegi, Horia Iuncu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că în ultima perioadă angajaţii parcului au făcut monitorizări, având în vedere că urşii au apărut şi ziua, nu numai noaptea.
 
”Ursul este un animal oportunist. Dacă poate să-şi găsească mâncare cotrobăind prin gunoaie, decât să vâneze prin pădure, cotrobăie prin gunoaie. E mai uşor. Noi monitărizăm, având două obiective: siguranţa şi sănătatea oamenilor şi siguranţa animalului. În ultima perioada ne confruntăm cu această problemă, că au apărut şi ziua”, a declarat Iuncu.
 
Potrivit acestuia, angajaţii Parcului Naţional Bucegi pot doar să alunge urşii, neavând alte atribuţii.
 
Horia Iuncu a spus că în Parcul Naţional Bucegi sunt aproximativ 120 de urşi.