O căprioară a fost salvată, marţi dimineaţa, de mai mulţi pompieri, după ce a căzut într-un canal cu apă din Târgu Mureş, iar apoi a fost tratată de un medic veterinar, acesta constând că este în stare de şoc. Animalul a fost eliberat în mediul său natural.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, maior Cristian Virag, a declarat, corespondentului
MEDIAFAX, că şase subofiţeri, cu o barcă şi o autospecială, au intervenit pentru salvarea unei căprioare care a căzut într-o turbină, reprezentând un canal cu apă, asemenea unui pârâu.
Canalul cu apă traversează oraşul Târgu Mureş. Căprioara a căzut în el în zona centru a municipiului, iar la faţa locului a ajuns în scurt timp medicul veterinar Borka-Vitális Levente.
”Din fericire nu a suferit traume majore, era în stare de şoc când am ajuns eu, am tratat-o, iar apoi a fost eliberată”, a spus, corespondentului MEDIAFAX medicul veterinar Borka-Vitális Levente.
Căprioara ar fi ajuns în centrul oraşului Târgu Mureş de pe un câmp, iar vânătorii au dus-o pe teren şi au eliberat-o în mediul ei natural într-un timp foarte scurt.