O comunitate uriaşă de corali a fost descoperită la peste 2,2 de kilometri adâncime, în Golful Mexic

19 05. 2018, 17:30

Prin intermediul unui vehicul subacvatic operat de la distanţă (ROV), cercetătorii au  observat o regiune subacvatică de isididae la o adâncime de 2,286 de kilometri.”Este o descoperire uimitoare. Nu credeam că vom descoperi o densitatea atât de mare de corali în Golful Mexic,” a declarat unul dintre cercetătorii din cadrul expediţiei. 

Credit: NOAA Office of Ocean Exploration and Research.

Conform Business Insider, coralii din specia isididae sunt de fapt un grup de mici organisme numiţi polipi ce se hrănesc prin filtrarea planctonului din curenţii oceanici aflaţi la adâncimi mari. Pentru ca aceste organisme să existe şi să se dezvolte au nevoie de o structură geologică propice. Grupul de corali descoperit recent ar putea avea o vechime de câteva sute sau chiar mii de ani, spun cercetătorii, aşadar rocile de care sunt ataşaţi sunt foarte stabile. În al doilea rând, coralii au nevoie curenţi pentru a se hrăni şi pentru a se poziţiona corect. Iar în al treilea rând, în regiune trebuie să existe suficientă hrană pentru a fi menţinuţi în viaţă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

A fost descoperit “stramosul” Marii Bariere de Corali
 
Marea Britanie va crea cea mai mare rezervatie marina din lume
 
Magnifice recife de corali se ascund in apele reci ale Atlanticului de Nord
 
Marea Bariera de Corali mai are de trait doar 20 de ani