Modificările orbitei Pământului au influenţat clima din ultimele 215 milioane de ani

16 05. 2018, 00:00

De o lungă perioadă de timp, astrofizicienii au considerat că aceste cicluri există, însă autorii noului studiu au descoperit dovezi fizice verificabile ale fenomenului. Conform Phys, cercetătorii au dovedit că acest ciclu a fost stabil timp de sute de milioane de ani şi este activ şi în prezent. Noua cercetare are implicaţii atât în studiile climatice, cât şi în modul în care înţelegem evoluţia vieţii de pe Pământ şi evoluţia Sistemului Solar. 

Timp de zeci de ani, cercetătorii au declarat că orbita Pământului în jurul Soarelui fluctuează de la circulară la eliptică în intervale de 405.000 de ani. Această modificare pare să fie realizată din cauza unei influenţe gravitaţionale a planetelor Venus şi Jupiter

Noile dovezi au fost prelevate din nuclee extrase de la o adâncime de aproape 46 de metri. Rocile extrase din Arizona s-au format în perioada Triasicului, în urmă cu 209-215 milioane de ani în urmă, pe când regiunea era acoperită de râuri. În aceeaşi perioadă dinozaurii au început să evolueze.  În urma cercetărilor, s-a constatat că în ultimele 215 milioane de ani, la fiecare 405.000 de ani clima s-a schimbat.

În urma analizei nucleelor, cercetătorii au detectat inversări repetate ale polarităţii câmpului magnetic. Cercetătorii au comparat aceste rezultate cu cele ale rocilor extrase din podeaua lacurilor din New Jersey. Prin combinarea celor două seturi de date, echipa a ajuns la concluzia că rocile din ambele regiuni s-au dezvoltat în aceeaşi perioadă. Paleoantropologul Paul Olsen, coautor al studiului, a afirmat că aceste cicluri nu schimbă în mod direct clima, ci intensifică sau reduc efectele ciclurilor pe termen scurt, ce au acţiuni mult mai directe asupra planetei. 

Mişcările planetare ce duc la modificări climatice sunt cunoscute ca ciclurile Milankovitch ce au dus în trecut la încălzirea sau scăderea temperaturilor de pe Pământ. La fiecare 405.000 de ani diferenţele de anotimp provocate de ciclurile scurte devin mai intense, iar verile sunt mai fierbinţi şi iernile mai reci. Planetele Jupiter şi Venus exercită o influenţă puternică ca urmare a proximităţii faţă de Pământ. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mister neelucidat: unde dispare caldura Pamantului?
 
Agentia Spatiala Europeana a lansat un satelit pentru studiul climei
 
Climategate, verdictul final: cercetatorii britanici nu sunt vinovati
 
Clima Romaniei se va da peste cap, pana in 2099