Ministrul Mediului şi al Energiei Josh Frydenberg a afirmat că 500 de milioane de dolari (aproximativ 379 de milioane de dolari americani) vor fi utilizaţi pentru inversarea distrugerilor provocate de către albirea coralilor şi schimbările climatice. Conform InVerse, această misiune de salavre este considerată cea mai mare investiţie pentru conservarea recifului de corali din istoria ţării.
”Dorim să asigurăm viitorul recifului atât pentru beneficiul tuturor australienilor, cât şi a vietăţilor ce depind de el,” a declarat prim-ministrul Malcolm Turnbull. Finanţarea va fi aplicată restaurării coralilor, pentru noi tehnologii ce monitorizează zonele subacvatice, calitatea apei şi numărul potenţialilor prădători.
Australia se alătură asociaţiilor ce susţin conservarea şi inversarea distrugerilor din recifurile de corali. Recent, în cadrul unui raport, cercetătorii au prezentat obţinerea unei specii de corali ce era anterior abundentă în Marea Barieră de Corali prin intermediul tehnicii CRISPR/Cas9. Însă această reuşită vine la aproximativ o lună după ce cercetătorii au declarat că nivelul de distrugere al speciilor de corali va devenii ireversibil dacă guvernele nu reduc emisiile gazelor de seră şi utilizarea combustibililor fosili.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: