Un studiu realizat de dr. Heidi Appel pe o plantă similară cu varza a constatat că aceasta răspunde la sunetele tăierii frunzelor. „Studii anterioare au cercetat modul în care plantele reacţionează la energia acustică. Este pentru prima dată când se examinează modalitatea în care plantele reacţionează la zgomotul care provine de la specii biologice, cum este a lor, informează Rador.
Am constatat că „vibraţiile hrănirii” influenţează metabolismul celulelor şi acestea încep să producă substanţe chimice de protecţie cum ar fi în cazul invaziei omizilor”, susţine dr. Appel. Studiul se poate dovedi util pentru agricultură, dar oamenii de ştiinţă cred că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a clarifica dacă plantele „aud”, în adevăratul sens al cuvântului, sau au mecanisme de auto-apărare în care sunt incluse anumite vibraţii, cum ar fi cele ale aripilor insectelor şi ale altor dăunători. Cercetările au fost publicate în revista ştiinţifică „Oecologia”.