O ţestoasă ”punk” australiană se află printre reptilele ameninţate
Această broască ţestoasă, al cărei nume ştiinţific este Elusor macrurus, trăieşte în statul australian Queensland şi mai ales în apele râului Mary. Este „foarte specială”, subliniază într-un comunicat ZSL, care a adăugat în această săptămână 100 de noi specii de reptile la lista EDGE, creată în 2007. Ţestoasa de Mary River mai are ceva specific: cloaca, care serveşte nu doar pentru urinare sau depunerea ouălor, ci îi permite să respire sub apă prin intermediul pielii, informează Rador.
„Această ţestoasă este capabilă să rămână foarte mult timp sub apă – până la trei zile – fără să revină la suprafaţă, din cauza acestei stranii capacităţi”, a explicat Rikki Gumbs de la Imperial College London, care a participat la întocmirea listei EDGE. O altă particularitate a speciei o reprezintă faptul că unele exemplare pot avea capul acoperit cu o creastă verde, formată din alge. Recunoscută ca specie aparte doar în 1994, această ţestoasă a avut de suferit din cauza celebrităţii, ea devenind un popular animal de companie în anii ’70 şi ’80.
Citeşte continuarea în Rador.