”Este pentru prima oară când observăm primate de această vârstă în timp ce demontează capcane,” a declarat Veronica Vecellio, din cadrul Karisoke Research Centre. ”Deţinem cea mai mare bază de date despre gorile sălbatice şi cred că a mai existat un caz similar,” a adăugat ea.
Conform Science Alert, există sute astfel de capcane realizate de localnici pentru a prinde antilope şi alte animale pentru consum. Deşi ei au declarat că nu sunt interesaţi de prinderea primatelor, gorilele tinere sunt uneori prinse în capcane şi lăsate să moară.
Deşi gorilele adulte sunt suficient de grele pentru a scăpa din capcane, cele tinere mor din cauză că rămân blocate Aceste veşti nu sunt tocmai bune doarece gorilele din acea zonă fac parte din subspecia Gorilla beringei beringei ce se află pe lista animalelor în pericol de dispariţie. Vecellio şi echipa sa au căutat prin parc astfel de capcane pentru a le demonta, dar în 2012 unul dintre localnici a observat că una dintre gorilele din grupul Kuryama şi-a pierdut un pui într-o astfel de capcană. Atunci când John Ndayambaje a încercat să demonteze capcana, două gorile tinere s-au apropiat rapid de capcană. ”Din senin două primate tinere, un mascul şi o femelă ambii de aproximativ patru ani au alergat către capcană,” a afirmat Ndayambaje. ”Masculul a sărit pe crengile de arbore pentru a le rupe în timp ce femela a eliberat laţul,” adaugă el.
Apoi cele două gorile au găsit o altă capcană şi cu ajutorul altei gorile tinere au reuşit să o demonteze şi pe aceasta. Cercetătorii susţin că rapiditatea şi încrederea cu care primatele au demontat capcana semnifică faptul că acestea au învăţat cât de periculoase sunt.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: