Pe 17 martie, calota Oceanului Arctic a atins un maxim de 14,48 de milioane de kilometri pătraţi, fiind al doilea minim înregistrat, cu 60.000 de kilometri pătraţi mai întinsă decât recordul absolut din 7 martie 2017, scrie Phys.
Dintr-o perspectivă ştiinţifică, ultimii patru ani au adus suprafeţe minime aproape egale şi au continuat tiparul de scădere a calotei glaciare arctice.
În fiecare an, calota care acoperă Oceanul Arctic şi mările din jur se îngroaşă şi se extinde odată cu schimbările de anotimp. Maximul este atins undeva între februarie şi aprilie, iar minimul este atins vara, până în septembrie. În ultimele decenii, calota glaciară a scăzut în suprafeţe în ambele perioade ale anului.
Topirea gheţii de la Polul Nord aduce cu sine o serie de consecinţe, precum schimbările climei la impactul asupra plantelor şi animalelor dependente de gheaţă, dar şi a comunităţilor de băştinaşi care se bazează pe acestea. Mai mult decât atât, circulaţia curenţilor oceanici este afectată şi lipsa gheţii duce la eroziunea de pe coaste.
În februarie, o regiune întinsă de apă a apărut la nord de Groenlanda, topind o parte din calotă care a stat îngheţată mai mulţi ani – cea mai groasă şi veche gheaţă din Oceanul Arctic. Deşi o mare parte din deschidere a fost din nou acoperită de gheaţă, se aşteaptă ca aceasta să fie mai subţire şi mai fragilă. „Vechea gheaţă oferea stabilitate în sistemul Oceanului Arctic, deoarece ne aşteptăm ca gheaţa mai veche să nu fie atât de vulnerabilă precum cea nouă”, a precizat Alek Petty, un cercetător la Goddard – NASA. „Pe măsură ce gheaţa în zona arctică devine mai subţire şi mai mobilă, cresc şansele de pierdere a gheţii în perioada verii”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire alarmantă a cercetătorilor: Oceanul Arctic ar putea rămâne fără gheaţă până în 2040
Pe fundul Oceanului Arctic au avut loc erupţii puternice de metan. Efectele pot fi devastatoare