Angajaţii unui serviciu din subordinea Primăriei Călăraşi au mers, vineri, pe DN3, să hrănească berze despre care au fost sesizaţi că sunt în pericol. Specialiştii spun că nu toate păsările au nevoie să fie salvate, iar Salvamont face apel ca oamenii să sesizeze cazurile de păsări afectate de frig.
Valul de frig din ultimele zile a adus şi sute de apeluri şi sesizări ale oamenilor care au observat zeci de berze aflate în pericol, dar specialiştii spun că nu toate păsările au nevoie să fie salvate, iar acţiunile de salvare ar trebui lăsate în grija biologilor şi medicilor veterinari.
O astfel de intervenţie au avut, vineri, reprezentanţii Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călăraşi, din subordinea Primăriei Municipiului Călăraşi, care au mers pe DN 3, la marginea oraşului, pentru a hrăni şi verifica starea de sănătate a unor berze.
Echipa Serviciului Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călăraşi s-a deplasat la faţa locului împreună cu un medic veterinar pentru a hrăni berzele şi pentru a le verifica starea de sănătate.
”S-a constatat că starea acestora este bună, urmând ca în perioada următoare berzele să fie monitorizate şi hrănite”, arată Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân Călăraşi.
Echipele au făcut verificări până la Dunăre şi de-a lungul unei porţiuni a fluviului, dar nu au mai observat alte berze care să fi avut nevoie de ajutor.