SoFi, peştele-robot ce va monitoriza viaţa peştilor din oceane
This browser does not support the video element.
SoFi este un robot proiectat de cercetătorii din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Conform NyTimes, robotul cu o lungime de 45,72 de centimetri imită un peşte real şi poate înota la adâncimi de 18,28 de metri.
SoFi este alimentat de o baterie cu o autonomie de 45 de minute, iar modul în care a fost construită permite specialiştilor să analizeze vietăţile marine fără a le speria sau deranja. Iniţial, robotul era compus doar dintr-o coadă ce realiza mişcări prin intermediul unei pompe hidraulice. ”Am fost uimit de cât de bine se mişcă, de modul în care această coadă imita mişcările unui rechin. Însă am dorit să dovedim că nu este doar un proiect de laborator,” a declarat Robert Katzschmann, absolvent MIT şi lider al echipei.
Pentru a putea controla dispozitivul, specialiştii au apelat la undele sonore. Specialiştii au construit propriul limbaj pe care l-au utilizat pentru a controla robotul, diferitele sunete şi frecvenţe fiind apoi decodate printr-un sistem de procesare. Astfel, scafandrul primea mesaje precum ”SoFi înoată înainte”, iar el putea transmite mesaje precum ”du-te către stânga la 20 de grade”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: