Un studiu recent descrie cum arăta Pământul la începuturile sale şi rezolvă un mister care a intrigat savanţii timp de 200 de ani

În afară de umplerea unor goluri în cunoaştere cu privire la modul în care Terra şi Luna au devenit vecini (care se îndepărtează), noul studiu explică şi de ce Luna este atât de turtită la poli, scrie Science Alert.

„Umflătura fosilă a Lunii poate conţine secrete despre începutul evoluţiei Pământului care nu au rămas înregistrate în nicio altă parte”, a precizat Shijie Zhong, co-autorul studiului. „Modelul nostru surprinde două procese dependente de timp, fiind prima dată când cineva a putut întocmi o scară a timpului a retragerii Lunii, de la începutul formării Sistemului Solar”.

• Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
• O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ

Astăzi, Luna se îndepărtează de Pământ cu 4 centimetri pe an, de aceea rotaţia planetei încetineşte, iar zilele devin din ce în ce mai lungi.

Separarea prezentată de cercetători arată de asemenea un proces gradual, desfăşurat timp de sute de milioane de ani. Oamenii de ştiinţă susţin că forţele mareice ar fi trebuit să fie mai mici ca astăzi, altfel apa ar fi dispărut. Având în vedere că Luna era mult mai aproape de Terra, singura soluţie pentru a păstra un nivel mic al acestor forţe este ca oceanele să fi fost îngheţate.

Aşadar, noul studiu este în concordanţă cu altele care arată că, la început, în Hadean, „iadul” imaginat anterior, cu erupţii vulcanice violente şi sufocat de căldura lavei şi a dioxidului de carbon, era de fapt îngheţat, din cauza activităţii mai reduse a Soarelui.

Al doilea mister pe care îl adresează noul studiu se referă la forma Lunii, observându-se anterior că este mai turtită la poli şi mai umflată la ecuator decât ar fi trebuit, lunând în calcul viteza sa de rotaţie. Aceasta este o problemă veche de 200 de ani, propusă prima dată de matematicianul francez Pierre-Simon Laplace.

Mulţi cercetători cred că forma provine dintr-o perioadă în care Luna a fost mai fierbinte, mai mare şi mai aproape de Pământ, cu materialul în exces care se răceşte treptat pe măsură ce satelitul se îndepărtează de planeta sa.

Specialiştii care au publicat noul studiu în jurnalul Geophysical Research Letters au elaborat un model care se potriveşte cu ipoteza de mai sus, arătând că un Pământ îngheţat şi o Lună care se retrage poate cauza astfel de efecte asupra satelitului.

Cercetătorii recunosc însă că datele sunt insuficiente, iar studiul poate prezenta anumite inexactităţi, de aceea, următorul pas al echipei este de a rafina calculele în perioada cuprinsă între începutul Hadeanului (4,5 mld. ani) şi sfârşitul Eoarheanului (3,8 mld. ani).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce nu sunt stele în pozele de pe Lună?

Descoperire de proporţii: Luna a avut cândva atmosferă. ”Schimbă dramatic modul în care o privim”

Imagini spectaculoase cu singura Super-Lună din 2017

SUA a anunţat oficial că va trimite din nou oameni pe Lună: ”America va cuceri spaţiul din nou”