VIDEO. Un savant curajos a decis să crească larve în pielea lui. Imaginile vorbesc de la sine
Cunoscuţi sub numele de Dermatobia hominis, aceşti mici paraziţi au ajuns în piele prin muşcăturile ţânţarilor, scrie Science Alert.
Ouăle rezultate sunt atât de mici încât pot sta pe un ţânţar, iar când aceştia se află pe pielea umană, ouăle pot cădea.
Odată ce ajung în interior, larvele vor creşte datorită nutrienţilor existenţi şi a protecţiei oferite de ţesutul uman. Din ele rezultă o specie de muşte inofensivă pentru om.
Atunci când a realizat ce se întâmplă, Naskecki a extras o larvă. Apoi, a observat că mai există două în piele şi ca orice savant care-şi iubeşte meseria, s-a decis să le păstreze şi să înregistreze ciclul dezvoltării larvei, rezultând şi filmul de mai jos:
„A durat două luni până când lavele din pielea mea să ajungă în punctul în care pot emerge. Acest proces a durat circa 40 de minute”, a precizat cercetătorul.
„Nu a fost foarte dureros, probabil nici nu îmi dădeam seama dacă nu aşteptam momentul eclozării, pentru că aceste larve produc analgezzice care fac ca prezenţa lor să fie când mai insesizabilă”, a adăugat Naskrecki.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Caz extrem de rar. Un bărbat a stat cu un vierme în creier timp de 4 ani (FOTO)
Această specie bizară a supravieţuit fără sex timp de 18 milioane de ani