Amprenta terapodului, descoperită în 2006 în Parcul Marin Bunurong din Australia, a fost distrusă deliberat de către un grup de elevi. Îngrijitorii zonei au afirmat că totul s-a produs în mod deliberat, conform Science Alert.
Regiunea este extrem de importantă pentru paleontologi şi reprezintă momentul în care Australia era conectată cu Antarctica, fiind una dintre puţinele zone aflate la altitudine în care se regăsesc rămăşiţe ale dinozaurilor.
În zonă au fost descoperite aproximativ 6.000 de rămăşiţe care furnizează informaţii despre diversitatea dinozaurilor din Cretacic.
Amprenta distrusă aparţinea unui terapod, un dinozaur biped carnivor înrudit cu faimosul T. Rex.
Atunci când a fost descoperită iniţial de paleontologi, aceştia au realizat o matriţă de silicon a amprentei. În cele din urmă aceştia au decis să lase amprenta în zona descoperită, pentru ca vizitatorii să se poată bucura de ea.
Conform autorităţilor, vandalii au distrus părţi ale degetelor amprentei. ”Piatra este relativ dură, aşadar probabil a fost lovită cu un ciocan, bucăţi din marginile amprentei fiind distruse,” a declarat, Brian Martin, un membru al parcului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Care a fost „campionul mondial al greilor” în rândul dinozaurilor? Savanţii au stabilit câştigătorul
Zeci de ouă de dinozaur au fost descoperite din întâmplare în centrul unui oraş din China – VIDEO
„Găina din iad”: oamenii de ştiinţă au descoperit o creatură preistorică „realmente bizară”