„Acum doi ani realizam unele teste în afara unui perete al peşterii şi am găsit o crăpătură”, a precizat François Gélinas de la Quebec Speleology Society. „Am folosit o cameră endoscopică, descoperind o cameră după această crăpătură”, a adăugat acesta.
Recent, echipa a detectat un loc mai moale unde se poate sparge, reuşind să creeze un pasaj, scrie Atlas Obscura.
„Ne-am uitat înăuntru şi am văzut că era un sistem de peşteri mai larg decât credeam la început … este o reţea lungă care se întinde pe cel puţin 200 de metri sub oraş”, a precizat François Gélinas.
Experţii consideră că sistemul de peşteri s-a format în timpul ultimei Ere Glaciare, când gheţarii în retragere au lăsat fisuri în formaţiuni. Apa rezultată din topirea gheţarilor a ajutat şi ea în crearea cavernelor, care are multe stalactite care atârnă de tavanul înalt de 7 metri, trăsătură rar întâlnită pentru o peşteră aflată atât de departe în nordul continentului american. „Stalactitele se formează atunci când apa dizolvă calcarul cu ajutorul compuşilor acizi din lichid, dar apa rece este mai puţin acidă, astfel este nevoie de mai mult timp pentru formarea peşterilor”, a adăugat Gélinas.
Explorările vor fi reluate în sezonul mai uscat. „Vrem să vedem cât de departe se întinde sistemul de peşteri. Când apa se va retrage – în jurul lunii februarie – va fi mai uşor pentru noi pentru a ne aventura mai adâng în reţeaua de peşteri”, a conchis speologul.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Peşterile din Antarctica ar putea găzdui ”o nouă lume” cu specii necunoscute
Picturi vechi de 35.000 ani descoperite in Romania
S-au descoperit sase kilometri de pesteri in Insula Pastelui