De la formarea Lunii la erupţii catastrofale misterioase: top 10 descoperiri care au surprins geologii

În cele zece cazuri enunţate mai jos, se remarcă surprize şi mistere peste tot – de la miezul planetei la spaţiul din afara acesteia, scrie Lisverse.

Cutremurele Vityas

• Împuținarea norilor exacerbează problema încălzirii globale
• Plantele au devenit mai puțin hrănitoare din cauza schimbărilor climatice

Originile acestor cutremure rămân necunoscute. Singurul lucru cunoscut este că acestea se produc la o adâncime mare, undeva în mantaua Terrei, între Fiji şi Australia.

Cercetătorii au putut analiza o zonă aflată la o adâncime de aproximativ 600 de kilometri, observând că este posibilă prezenţa unor plăci tectonice în adâncime, asemenea celor de suprafaţă, care au supravieţuit milioane de ani. Se mişcă la fel ca cele de la suprafaţă şi interacţiunea lor poate cauza cutremure masive.

Inundaţia Spokane

Localizată în statul Washington, formaţiunea include o cascadă secată care este de zece ori mai mare ca Niagara. De asemenea,  regiunea include şi canioane şi alte structuri geologice care putea fi create numai cu ajutorul unei mari cantităţi de apă.

A existat de la începutul secolului ipoteza că relieful a fost format în doar câteva zile, în urma unei viituri extrem de puternice. Studiile recente au arătat că procesul a avut loc de aproximativ 80 de ori în ultimul mileniu.

Un curent de fier

În 2013, ESA a lansat sateliţi pentru a aduna date cu privire la câmpul magnetic al Pământului. Astfel, au găsit că în miezul planetei se găseşte fier în stare lichidă care se comportă ca un gheizer.

Miezul este alcătuit din diferite strate, iar jetul urmează graniţa dintre ele şi curge cu o viteză de trei ori mai mare decât viteza stratului exterior al miezului şi de mii de ori decât plăcile tectonice. De asemenea, mişcarea acestui lichid din interiorul miezului este responsabilă pentru schimbările din câmpul magnetic al Terrei.

Bazine de dioxid de carbon

Cercetătorii le numesc Kallisti Limnes şi sunt discuri de fluid găsite sub apă în Santorini şi au în componenţă dioxid de carbon. Concentraţiile mari pot ajuta la previziunile cu privire la viitoarea activitate vulcanică.

Santorini este responsabil pentru distrugerea civilizaţiei minoice după o erupţie în 1600 î.e.n. Raritatea fenomenului este, de asemenea, interesantă.

Cea mai mare falie

Mai este numit şi Inelul de Foc întrucât este responsabil pentru multe cutremure şi tsunami-uri în tot Oceanul Pacific. Este de asemenea un sistem de falii deschise, iar cel mai adânc punct în ocean cauzat de acesta este Weber Deep, găsit lângă Indonezia, iar fundul oceanului atinge o adâncime de 7,2 kilometri.

Studiile au arătat că există multe urme în forma liniilor verticale paralele, iar o fractură de dimensiunea Belgiei a dus la crearea formaţiunii Weber Deep. Desigur, o astfel de zonă poate cauza cutremure şi tsunami-uri devastatoare, dar în acelaşi timp, studiul asupra faliei de lângă coasta Indoneziei îi poate ajuta pe cercetători să prezică viitoarele mişcări ale Inelului de Foc care înconjoară Oceanul Pacific.

Balta Don Juan

Găsită în Antarctica în 1961, refuză să îngheţe chiar şi la -50 de grade Celsius. Are câţiva centimetri adâncime şi apa are consistenţa unui sirop. Conţine printre cele mai sărate ape, ceea ce explică grosimea acesteia şi abilitatea de a rămâne lichidă.

Misterul bălţii poate aduce mai multe detalii cu privire la mediul de pe Marte. Cheia constă în localizarea sursei de sare, dar studiile se desfăşoară cu dificultate pentru că zona este protejată. Dacă sursa sării este subterană, aşa cum s-a emis ipoteza, atunci Marte nu poate avea o baltă similară, întrucât Planeta Roşie este prea frigidă pentru a avea ceva asemănător.

Continentul Noua Zeelandă

Un grup de geologi doreşte să schimbe harta lumii prin adăugarea celui de al optulea continent numit Zealandia. Cu o dimensiune de aproape jumătate din Europa, este în mare parte scufundat, dar unele zone uscate cuprind Noua Zeelandă şi Noua Caledonie.

Această idee a circulat de câteva decenii, observându-se diferenţe între componenţa mineralogică a acestei regiuni faţă de formaţiunile înconjurătoare. În loc să fie compusă din roci bazaltice, care sunt tinere, crusta Zealandiei este produsă de rocile mai vechi care desemnează un continent: calcar, gresie şi granit. O dovadă mai concludentă este este „banda” oceanică ce separă Noua Zeelandă şi Australia.

Mai multe detalii despre acest continent aici.

Vulcanul care lipseşte

În 1465, oamenii din Napoli credeau că sunt martorii unei eclipse, dar întunericul care a apărut subit era doar începutul. În Germania, ploile masive au deschis morminte, iar în Polonia, era nevoie de barcă pentru a merge pe străzile oraşelor. Inundaţiile au distrus între localităţi, iar pe o perioadă de patru ani, Europa a intrat într-o mini Eră Glaciară.

Vremea a venit din cauza unei erupţii vulcanice gigantice, iar cenuşa a blocat lumina Soarelui. Deşi vulcanul a fost mai mare ca Tambora, care a erupt în 1815, având echivalentul exploziei a două milioane de bombe nucleare, geologii nu l-au găsit.

Pentru un timp, s-a crezut că vulcanul Kuwae din Pacificul de Sud este responsabil, dar un studiu din 2012 asupra gheţii din Antarctica a arătat că depozitele de cenuşă ale acestui vulcan sunt mai vechi decât erupţia care a îngheţat Europa.

Totuşi, urme ale catastrofei din secolul al XV-lea au rămas în gheaţă, iar surprinzător a fost vorba de două erupţii şi cel mai probabil, acestea au avut loc la tropice.

Cutremurele din Entiat

Un oraş din Statele Unite numit Entiat a fost lovit de sute de cutremure în ultimul secol. În 1872, regiunea a fost lovită de un cutremur cu o magnitudine de 6,5-7 pe scara Richter. Apoi, au urmat replicile acestuia care continuă şi astăzi.

În 2015, cercetătorii au încercat să rezolve misterul – este greu de crezut ca un cutremur să aibă replici şi după un secol şi jumătate de la apariţia acestuia. Înainte, nimeni nu ştia unde exact s-a produs cutremurul din 1872, dar falia a fost găsită în urma unor cercetări, realizând într-adevăr că este forba de replicile cutremurului din secolul al XIX-lea.

Pământul a fost vaporizat

Cea mai acceptată teorie cu privire la formarea Lunii poate să nu mai stea multă vreme în picioare. Aceasta susţine că o protoplanetă numită Theia s-a distrus în timpul unei coliziuni cu Pământul, iar Luna s-a format din detritusul rezultat.

Totuşi, o comparare între rocile terestre şi selenare au scos la iveală o poveste mai dramatică. Din punct de vedere chimic, eşantioanele erau aproape identice, ceea ce a făcut ipoteza unei coliziuni cu o altă planetă aproape imposibilă. Cercetările anterioare au arătat că 80% din Lună sunt resturi ale Theiei. Şansele ca Pământul şi protoplaneta să aibă aceeaşi compoziţie era imposibilă. Materialul Lunii a provenit din mantaua Pământului.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, era nevoie de un impact masiva care trebuia să vaporizeze Theia şi o mare parte din Terra, care a devenit un disc superfluid de 500 de ori mai voluminos ca planeta de astăzi. O mare parte din acest gaz dens a devenit noul Pământ, dar din acelaşi material a apărut Luna.

Întrucât rocile de pe Lună sunt mai bogate în potasiu-41, cercetătorii au putut avea la dispoziţie detalii cu privire la formarea satelitului. Izotopul este un indiciu pozitiv că Luna a început ca un nor şi s-a comprimat în forma actuală sub presiuni imense.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O nouă teorie privind formarea Lunii. ”Modelele noastre sugerează faptul că străvechiul Pământ a avut mai multe Luni”

O lume uitată: Dovezi cu privire la existenţa unui continent pierdut, vechi de 3 miliarde de ani, descoperite de savanţi

Cele trei mari supercontinente care au dominat Terra. Care va fi viitorul Pământului?

Mantaua Pământului se răceşte mai repede decât s-a crezut până acum