Cum va fi afectată clima de pe întreaga planetă dacă vulcanul din Bali va erupe
Specialiştii analizează norul de cenuşă şi încearcă să prezică dacă va avea loc o erupţie mult mai mare care ar putea afecta clima. Conform Gizmodo, Centrul de Vulcanologie şi de atenuare a riscurilor geologice din Indonezia a instaurat codul roşu şi a dispus evacuarea a 75.000 de locuitori.
”Nu putem decât să aşteptăm şi să observăm dacă va avea loc o explozie mult mai puternică,” a declarat Erik Klemetti, vulcanolog din Universitatea Denison.
Exploziile masive ale erupţiilor vulcanice pot transporta în atmoferă nori de cenuşă. Cenuşa poate cădea din cer şi poate provoca probleme respiratorii sau alunecări de teren periculoase dacă se va combina cu ploaia. Micile particule de dioxid de sulf ar putea de asemenea să ajungă în stratosferă. Ajunse acolo pot reflecta razele solare înapoi în spaţiu, iar climatul s-ar putea răci substanţial pe Pământ pentru câţiva ani până când cad din nou înapoi pe Terra.
În urmă cu un an, specialiştii notau că erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine ce a avut loc în 1991 a dus la răcirea oceanelor suficient de mult pentru ca nivelul acestora să scadă. Însă acest impact diferă în funcţie de cantitatea de dioxid de sulf din stratosferă. În timp ce sateliţii au prezentat existenţa dioxidului de sulf în norii de cenuşă ai lui Agung, norul se află la jumătatea drumul către stratosferă în acest moment. Dar dacă norul va ajunge la un nivel mai înalt, impactul pe care îl va avea asupra climei planetei va fi resimţit rapid.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: