„Scrisoarea către umanitate” a 15.000 de cercetători care dă fiori întregii omeniri. Ce se va întâmpla cu Planeta dacă nu sunt luate măsuri urgente
Cercetătorii, proveniţi din 184 de ţări, au redactat împreună o scrisoare către omenire, în care avertizează că, dacă se menţine acest ritm al poluării, viaţa pe planeta noastră ar putea deveni o raritate, scrie Gândul.
Specialiştii solicită autorităţilor să ia extrem de rapid măsuri pentru a proteja mediul înconjurător, dat fiind faptul că până acum prioritare au fost acţiunile pentru stabilizarea compoziţiei şi a densităţii stratului de ozon.
Datele care prefigurează un scenariu apocaliptic sunt deja destul de îngrijorătoare. Populaţia planetei a crescut în ultimii 25 de ani cu 35%, în timp ce defrişările au ajuns la 120 de milioane de hectare de pădure, iar rezervele de apă potabilă au scăzut cu 25%. În aceste condiţii, în primul rând este nevoie să fie create noi rezerve naturale, atât terestre cât şi marine, concomitent cu o încercare de a ţine în frâu creşterea demografică.