Documentarul-fenomen Planeta Albastră revine cu o nouă serie. Filmările au adus şi descoperiri ştiinţifice importante

Premiera documentarului Planeta Albastra II a avut loc în România în 29 octombrie, odată cu premiera mondială. 

Planeta Albastră II îl are ca narator pe Sir David Attenborough, iar coloana sonoră este semnată de nimeni altul decât Hans Zimmer. Coloana sonoră a avut parte şi de aportul trupei Radiohead, care a înregistrat o piesă special pentru Planeta Albastra II împreună cu Hans Zimmer. 

Difuzat în 2001, documentarul multi-premiat Planeta Albastră a fost viziunea fără precedent asupra lumii oceanelor a BBC Studios Natural History Unit. Douăzeci de ani mai târziu, echipa Planeta Albastră II a petrecut patru ani în 125 de expediţii, a vizitat 39 de ţări şi a filmat pe fiecare continent şi în adâncurile fiecărui ocean al planetei. 

 

Planeta Albastră II duce spectatorii într-o călătorie revelatoare şi magică în cea mai mare şi totuşi cea mai puţin cunoscută parte a planetei noastre – oceanele noastre. 

Episoadele Planeta Albastră II sunt difuzate în fiecare duminică, de la ora 22:00, de BBC Earth. Documentarul este realizat de BBC Studios’ Natural History co-produs cu BBC America, WDR şi France Télévisions în parteneriat cu The Open University. Este produs de către  James Honeyborne şi adaptat pentru seria de televiziune de către Mark Brownlow şi a fost comandat de Charlotte Moore, directorul BBC Content şi Tom McDonald, şeful Comisiei pentru Istorie Naturală.

 

Filmarea seriei Planeta Albastră II a dus la descoperiri de ultimă oră în domeniul ştiinţei şi tehnologiei sau la confirmarea altora mai vechi, extrem de importante pentru explorarea şi elucidarea acestei lumi. Mai jos găsiţi marile descoperiri ştiinţifice care au stat la baza documentarului:

 

Interacţiunile dintre falsele balene ucigaşe şi delfinii cu bot gros – 2013 (lucrarea ştiinţifică urmează să fie scrisă)

 

În Noua Zeelandă, falsele balene ucigaşe formează relaţii cu delfinii cu bot gros – o specie complet diferită de ele. Falsele balene ucigaşe şi delfinii au fost descrişi în mod ştiinţific ca socializând şi căutând hrana împreună, pentru prima dată, în 2013, de către Jochen Zaeschmar. Jochen Zaeschmar intenţionează să scrie două lucrări pe baza datelor colectate în timpul filmărilor la Planeta Albastră II. Una se va concentra pe delfinii cu bor gros iar cealaltă, pe mărimea populaţiei de false balene ucigaşe.

 

Vulcani de metan – lucrarea ştiinţifică va fi scrisă de către Dr Samantha Joye

 

În adâncuri, fundul oceanului pare sterp şi inert. În realitate însă, el nu este deloc aşa. Sedimentele sale sunt făcute din materii organice care au căzut acolo de la suprafaţa oceanului, de-a lungul câtorva milenii. Cu timpul, în anumite părţi ale adâncurilor oceanice, această materie organică se comprimă în pungi subacvatice de gaz metan. Uneori, acest gaz trebuie să fie eliminat. Observaţiile făcute în timpul filmărilor la Planeta Albastră II, în Golful Mexic, ar putea duce la redactarea a două potenţiale lucrări: una care va descrie trendurile de temperatură a apei din Golful Mexic, la adâncimi mari (> 500 m), care par să se afle într-un proces de creştere iar cealaltă va realiza un model al datelor legate de temperatură pentru a anticipa evoluţia stabilităţii depozitelor de metan de pe fundul oceanului. Dacă stabilitatea scade, acest lucru ar putea avea implicaţii la scară largă pentru climatul nostru şi pentru animalele care trăiesc în ocean, la adâncimi mari.

 

Prima cursă a unui submersibil de mare adâncime cu echipaj uman, realizată în Antarctica de către o echipă de filmare de la o emisiunea naturalistă – lucrarea ştiinţifică va fi scrisă de către Dr Jonathan Copley

 

În Antarctica, adâncul oceanului a fost studiat cu ajutorul unor vehicule controlate de la distanţă. Oamenii au aruncat doar o privire sumară asupra primelor câteva sute de metri, din submersibile pentru ape mici. Până acum, nici un om nu mai fusese acolo unde a ajuns echipa emisiunii The Deep (În Adâncuri) în ultima sa expediţie de filmare – la o mie de metri sub iceberg-urile mişcătoare de dimensiunile unor blocuri, din Peninsula Antarctică. Imaginile surprinse în această expediţie ne vor ajuta să înţelegem mai bine felul în care pantele fundului oceanic şi bucăţile de gheaţă de mărimea unor maşini, ce cad în urma icebergurilor care trec pe deasupra,influenţează mersul vieţii în adâncurile oceanice din zona Antarctică. 

 

Păstrăvul coral gesticulând şi vânând împreună cu caracatiţa – 2006/2013

 

Păstrăvul coral foloseşte echivalentul peştilor pentru limbajul semnelor, dublat de un “semnal al statului în cap” pentru a-şi transmite mesajul dincolo de prăpastia dintre vertebrate şi nevertebrate şi pentru a încuraja o altă specie să-l ajute la vânătoare. Până acum, acest tip de gesticulaţii era asociat în principal cu maimuţele şi cu păsările din familia ciorilor, precum corbii – însă, în prezent, anumite specii din rândul păstrăvilor corali au fost şi ele văzute, “arătând cu degetul”. În 2006, Reduan Bshary a fost primul care a demonstrat în mod comprehensiv comunicarea care exista între  ţiparii  Muraenidae  şi păstrăvii corali.  Această demonstraţie a fost dezvoltată şi mai mult  în 2013 de către Dr Alexander Vail care a descris comunicarea şi comportamentul de semnalizaredintre păstrăvul coral şi caracatiţă.

 

Modalitatea de hărţuire adoptată de peştii din specia Scolopsis bilineata – 2015

 

În Marea Barieră de Corali din Australia, viermii bobbit sunt animale de pradă uriaşe, care organizează ambuscade pentru a-şi prinde prada – stând întinşi în nisip şi atacându-şi victimele când acestea trec pe deasupra lor. Peştii din specia Scolopsis bilineata au descoperit o modalitate de a hărţui aceşti viermi bobbit, împroşcându-i cu apă în fălcile expuse. Astfel, ei alertează ceilalţi peşti cu privire la locaţia în care se află viermii, distrugând şansele prădătorilor de a mai avea parte de hrană. Acest comportament a fost descris pentru prima dată de către Jose Lachat şi Daniel Haag-Wackernagel în jurnalul Nature, în anul 2015.

 

Peşti clovn care târăsc şi împing materiale pentru construirea unui cuib, până la locul unde se află cuibul lor – lucrarea ştiinţifică urmează să fie scrisă

 

Peştii clovn din specia Amphiprion polymnus trăiesc în largul coastelor din Borneo, departe de recif, astfel că nu au nici un suport solid pe care să îşi depună icrele. Comportamentul acestor peşti este unic prin faptul că depun eforturi active pentru a găsi suporturi solide pe care să-şi depună icrele. Aceşti peşti foarte tenace, deplasează obiecte care sunt adesea de zece ori mai mari decât ei, de la sticle de plastic la coji de nucă decocos. Dr Alexander Vail şi colegii săi plănuiesc să publice o lucrare care să arate faptul că aceşti mici colecţionari împing obiecte care sunt de câteva ori mai grele decât greutatea lor corporală, pe distanţe de câţiva metri, până la anemonele lor şi sunt foarte mofturoşi când vine vorba să aleagă un material adecvat pentru căminul puilor lor încă ne-ieşiţi din ouă.

 

Ciclonul de hrănire a calacanului din specia Manta alfredi – 2008

 

În Hanifaru, insulele Maldive, când nivelul de plancton devine foarte intens, şiruri întregi de calcani din specia Manta alfredi, dornici să se hrănească,  încep să se învârtă în cerc în jurul planctonului pentru a forma un ciclon din până la 150 de astfel de exemplare. Guy Stevens a fost primul care a observat fenomenul şi a patentat termenul de “Ciclon de hrănire”, în anul 2008. Acest comportament a fost descris pentru prim dată, din punct de vedere ştiinţific, în teza de doctorat a lui Guy, publicată la începutul acestui an (2017).

 

Colonii de peşti lanternă vânate de calcanii Mobula – lucrarea ştiinţifică urmează să fie scrisă

 

S-au descoperit peşti în stomacul calcanilor Mobula, dar nu s-a ştiut niciodată cu exactitate dacă aceşti peşti fuseseră vânaţi intenţionat sau ingeraţi accidental, odată cu coloniile de zooplancton pe care le vizează în mod normal calcanii. O serie de imagini surprinse de Planeta Albastră II, demonstrează în mod clar că aceşti calcani Mobula sunt capabili să vizeze în mod intenţionat colonii de peşti, iar acest fapt va reprezenta baza unei note ştiinţifice scrise de Joshua Stewart.

 

Perspectiva concentrată pe animale: rechini mătăsoşi şi rechini cu înotătoare negre frecându-se de rechini balenă – lucrarea ştiinţifică urmează să fie scrisă

 

 Rechinii mătăsoşi şi rechinii cu înotătoare negre au fost filmaţi în timp ce se frecau de femelele însărcinate de rechin-balenă, în insulele Galapagos. Din câte ştim noi, este pentru prima dată când se documentează un astfel de comportament, în care rechinii se freacă astfel de un rechin balenă, ca să se cureţe. Jonathan Green şi Dr Alex Hearn plănuiesc să scrie o scurtă lucrare pe baza imaginilor filmate de camerele aflate la bord – despre obiceiul rechinilor mătăsoşi de a se curăţa frecându-se de rechini balenă.

 

Sacrificiul albatroşilor  – 2013

 

Povestea albatroşilor călători bătrâni care ţin mai mult la ultimii lor pui, a fost studiată de Hannah Froy în anul 2013.

 

Sepiida gigantică afişând o dungă albă – 2002/2014

 

Deşi numeroşi masculi se luptă între ei pentru a obţine acces la o femelă, în cel din urmă, vicleana femelă este cea care decide cu cine să se împerecheze. Femelele din specia sepiida afişează o dungă albă pentru a-şi semnala intenţia de a respinge o tentativă de împerechere. Detaliile acestui comportament au fost confirmate recent în lucrări din anul 2014.

 

Alticus arnoldorum – 2009

 

Se crede despre Alticus arnoldorum că este un animal mai terestru decât specia mud skipper (Oxudercinae) însă, el trebuie totuşi să-şi menţină pielea hidratată şi se hrăneşte adesea cu alge din zona de la suprafaţa valurilor. Pentru a nu fi măturat de pe stânci în valuri, Alticus arnoldorum poate sări pe lungimi de câteva ori mai mari decât lungimea corpului său. Povestea se concentrează pe felul în care masculii atrag femelele expunându-şi o pată portocalie de pe aripa dorsală şi le conduc, în cele din urmă, la cuiburile lor din fisurile stâncilor.