Savanţii au venit cu o explicaţie pentru sfera de lumină misterioasă care a fost observată recent pe cerul Siberiei
Spectacolul de lumină a fost văzut de o mulţime de oameni din regiunea Yamalo – Nenets, alături de tradiţionala aureolă boreală, inclusiv fotografii care au dorit să surprindă iniţial bine-cunoscutul fenomen astronomic, relatează Science Alert.
„La început am fost surprins pentru câteva minute, neînţelegând ce se întâmplă”, a precizat fotograful Sergey Anisimov. „Sfera luminoasă se ridica din spatele copacilor şi venea spre mine”. Anisimov s-a gândit că fenomenul reprezintă efectul unei lumini artificiale, dar aceasta a fost probabil printre cele mai obişnuite teorii.
După ce sfera a dispărut şi s-a întors acasă, atât copiii, cât şi mulţi adulţi din oraş, vorbeau de o „invazie extraterestră, de un portal către o altă dimensiune sau o crăpătură în spaţiu-timp”.
Deşi aceste explicaţii sunt în concordanţă cu natura bizară a evenimentului, nu sunt adevărate. Sfera de lumină a fost produsul unor teste care au inclus lansarea unei rachete intercontinentale de tip Topol ale Armatei Ruse, din Plesetsk, nordul Rusiei europene, în Kura din peninsula Kamceatka, aflată în estul extrem al Siberiei.
„Patru rachete balistice au fost lansate şi cel puţin una dintre ele a fost observată la scară mare”, a adăugat astrofizicianul Jonathan McDowell, de la Harvard-Smithsonian Centre for Astrophysics.
Sfera de lumină a fost produsă de gazele emise de rachetă, luminate de radiaţiile solare. „Emisiile rachetei se dilată într-o sferă de dimensiuni mari, cu diametre de zeci sau sute de kilometri”, a precizat McDowell pentru National Geographic. „Dacă lumina solară prinde gazul într-un unghi potrivit (pentru că Soarele este sub orizontul văzut de om, dar racheta este la o altitudine suficient de mare pentru a vedea Soarele, bula de gaz poate fi vizibilă,” a adăugat acesta.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
O frumoasă auroră boreală, filmată din cosmos. Imagini spectaculoase