Home » Natură » Ce au descoperit cercetătorii pe fundul Gropii Marianelor

Ce au descoperit cercetătorii pe fundul Gropii Marianelor

Ce au descoperit cercetătorii pe fundul Gropii Marianelor
Publicat: 28.10.2017
Cercetătorii au făcut o descoperire neaşteptată în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc de pe planetă (10.994 metri). Filmarea realizată de pe un submersibil arată că fundul acestei zone este plin de gunoaie create de om.
Printre obiectele descoperite se numără o anvelopă, o maşină de spălat, o oală, pungi de plastic, PET-uri, conserve şi un butoi metalic.
Se speculează că aceste gunoaie au fost aruncate de pe navele maritime, informează Go4it.
 
Alţii susţin că au fost duse acolo de uragane, ceea ce este, însă, puţin probabil. Cele mai apropiate insule se află la o distanţă de 200 de kilometri. 
 
Groapa Marianelor este cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului, aflat în Oceanul Pacific, având 11.022 m adâncime. Groapa Marianelor se află la nord de ecuator, în apropiere de Insulele Mariane, ce aparţin de Melanezia. La 23 ianuarie 1960, Groapa Marianelor a fost vizitată de Jacques Piccard şi Don Walsh, care, după o coborâre în batiscaf ce a durat 4 ore şi 48 de minute, au atins adâncimea de 10916 m.
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Știința nu așteaptă: Evenimentele care au scris istorie în astronomie chiar de Crăciun
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor