Home » Natură » Marea pasiune a celui mai vârstnic locuitor al Pământului, ajuns la 185 de ani

Marea pasiune a celui mai vârstnic locuitor al Pământului, ajuns la 185 de ani

Marea pasiune a celui mai vârstnic locuitor al Pământului, ajuns la 185 de ani
Publicat: 29.10.2017
Vârsta înaintată nu a făcut mai nimic pentru a opri dorinţele sexuale ale ţestoasei-mascul Jonathan, care trăieşte pe o insulă izolată numită St. Helena.

Jonathan, cel mai bătrân animal terestru din lume, a atras atenţia publicului, după ce Frederica, ţestoasa pe care a „curtat-o” timp de 26 de ani, ar fi de fapt „Frederic”, o altă ţestoasă-mascul, scrie Fox News.

„Nu se ştie cu siguranţă”, a precizat Catherine Man, veterinarul insulei. „Ar putea fi mascul sau ar putea fi femelă”.

Man a precizat că masculii de ţestoasă au o concavitate numită „plastron” pe carapacea de la burtă, care îi ajută în procesul de împerechere. Frederica are o mică diformitate în această regiune, dar este greu de precizat dacă este plastron sau nu.

Cele două ţestoase se află în grădina casei numită ”Plantation House”, care este rezidenţa oficială a guvernatorului de pe St. Helena, care acum este Lisa Philips.

Guvernatoarea, care a preluat postul în aprilie 2016, a precizat că nu l-a văzut pe Jonathan să încerce să se împerecheze cu Frederica, dar precizează că îi vede aproape mereu împreună. L-a văzut însă că a devenit intim cu Emily, o altă ţestoasă din grădină, în vârstă de 49 de ani.

De asemenea, Man, care a ajuns pe insulă în octombrie anul trecut, nu a văzut nicio încercare de împerechere între Jonathan şi Frederica.

Jonathan a ajuns pe insulă în 1882, când avea în jur de 50 de ani. Ţestoase care a trăit aproape două secole are probleme de sănătate: şi-a pierdut vederea şi mirosul. Touşi, o dietă sănătoasă, alcătuită printre altele din morcovi, castraveţi şi banane i-au menţinut sănătatea în limite acceptabile (cât să se poate împerechea).

Vârsta exactă a ţestoasei nu se poate stabili, având în vedere că nu se ştie câţi ani avea atunci când a ajuns pe St. Helena. Joe Hollins, fostul veterinar al lui Jonathan, a calculat că are o vârstă de 185 de ani.

„Vârsta oficială a lui Jonathan este de 185 de ani”, a adăugat Philips, într-un email pentru Fox News. „Pun un an la fiecare 1 ianuarie pentru că nu ştim când este ziua de naştere”.

Hollins a declarat că „orb şi fără miros, nu sunt sigur că ştie că se împerechează cu o ţestoasă-mascul sau cu o ţestoasă-femelă”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum sunt antrenaţi puii de broască ţestoasă pentru a supravieţui în sălbăticie – VIDEO

O specie de ţestoasă gigant a fost redescoperită la 150 de ani de la „dispariţie”

Ţestoasa din Thailanda care a înghiţit aproape 1.000 de monezi din cauza oamenilor a murit. ,,Am făcut tot ce am putut, dar nu a fost de ajuns”

Adevăratul motiv pentru care ţestoasele au învâţat să-şi ascundă capul în carapace

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase