Veste îngrijorătoare pentru consumatorii de miere: trei sferturi din aceasta conţine o toxină periculoasă, conform unui studiu de amploare. Ce concentraţie se găseşte în mierea din România
În urma studiului realizat de o echipă de cercetători elveţieni de la mai multe universităţi din lume, s-a ajuns la concluzia că trei sferturi din mierea analizată conţine cinci neonicotinoide comune, chimicale utilizate în pesticide, scrie Science News.
„La scară globală, contaminarea este surprinzătoare”, a precizat Edward Mitchell, biolog la Universitatea Neuchâtel din Elveţia şi co-autor al acestui studiu. Mai mult decât atât, urme ale acestor chimicale s-au găsit şi în mierea provenită din insule izolate cu puţină agricultură.
Mitcehll, împreună cu echipa sa, au analizat 198 de mostre de miere din întreaga lume. Prezenţa pesticidelor a variat în funcţie de regiune – 86% dintre mostrele din America de Nord conţineau cel puţin una dintre cele cinci neonicotinoide folosite în mod uzual în agricultură, iar în continentul sud-american doar 57% conţineau pesticide.
Din fericire, nivelurile de pesticide erau sub limita stabilită de risc pentru sănătate. Totuşi, dacă nu se iau măsuri clare împotriva acestor pesticide, mierea poate fi contaminată pe viitor în concentraţii de neonicotinoide peste nivelul maxim admis. În ceea ce priveşte concentraţia de pesticide din România, nivelul este unul mediu raportat la întreaga lume (harta de mai jos).
Neonicotinoidele au câştigat popularitate în anii ’90, în parte pentru că afectează sistemul nervos al dăunătorilor şi nu au acelaşi efect asupra oamenilor. Aceste chimicale sunt controversate, întrucât pot afecta şi albinele şi au existat dispute în ceea ce priveşte motivul declinului populaţiilor acestora, pesticidele fiind un factor luat deseori în considerare. Noul studiu arată un grad mai mare de extindere a contaminării, ajungând în regiuni izolate şi în miere.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce rezistă mierea câteva mii de ani fără să se strice? Cercetătorii au descifrat secretul
Adevărul despre miere: ne face bine sau nu?
Mierea poate fi gazda unor toxine PERICULOASE. La ce tip de miere trebuie să ai grijă