Experţii sunt îngrijoraţi: în Groenlanda, unul dintre cele mai reci locuri de pe Pământ, are loc cel mai mare incendiu înregistrat vreodată

11 08. 2017, 00:00

De asemenea, experţii consideră că de vină este schimbarea climatică – resturile vegetale sunt de obicei prinse în permafrost şi se pot aprinde odată cu dezgheţarea solului, scrie Science Alert.

Savanţii au observat mai multe incendii în Groenlanda în 2017 decât au observat în anii trecuţi.

Stef Lhermitte de la Delft University of Technology susţine că „incendiul de acum este cel mai mare înregistrat de sateliţi din anul 2000 până acum”.

Incendiul a fost detectat pentru prima dată pe 31 iulie, la aproximativ 150 de kilometri de oraşul Sisimiut, iar datele sugerează că acesta s-a extins pe o arie de mai multe miii de hectare.

Cea mai mare parte a Groenlandei este acoperită cu gheaţă,  care, în unele zone, este şi de trei kilometri grosime, dar pe coastă există vegetaţie. Neexistând prognozată ploaie, incendiul va mai continua o perioadă, iar acest lucru va grăbi desigur şi mai mult topirea gheţii. În acest sens, nu doar creşterea temperaturii prezintă o problemă, ci şi funinginea eliberată de incendii care se aşează pe gheaţă. 

În prezent, temperatura din zona unde are loc incendiul este de 12 grade, peste valorile medii ale regiunii.

Mai mult decât atât, în ultimii trei ani, s-a observat o creştere semnificativă a ocurenţei incendiilor, conform datelor culese de NASA.

Schimbările climatice îşi fac resimţite efectele din plin, în ultimul timp în întreaga lume fiind înregistrate temperaturi extrem de ridicate sau fenomene meteo extreme. Inclusiv în România au fost înregistrate temperaturi extreme.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Gheţarii din Groenlanda se topesc cu 30% mai repede decât acum 10 ani

Creşterea nivelului mării are loc cu o viteză mai mare decât se credea anterior

Un sunet misterios din adâncul mării provoacă panică într-o parte a Canadei. Localnicii, disperaţi, au cerut ajutor militar

NASA: Deşeurile radioactive îngropate în calota glaciară din Groenlanda pot ieşi la suprafaţă . Este ”mormântul de gheaţă”