A treia mare pierdere din istorie: Un AISBERG GIGANT de 6.000 de km² s-a desprins din calota glaciară a Antarcticii. Este de 26 de ori mai mare decât Bucureştiul
UPDATE. Ca urmare a desprinderii gheţarului masiv din calota glaciară a Antarcticii, experţii susţin că hărţile vor trebui refăcute. ,,Calota glaciară rămasă a ajuns la cea mai mică mărime observată în istorie, hărţile vor trebui refăcute,” a declarat profesorul Adrian Luckman, principalul cercetător din cadrul proiectului MIDAS, ce a investigat efectele schimbărilor climatice asupra calotei Larsen C.
Conform datelor MIDAS, evenimentul de desprindere a gheţarului ar fi fost unul natural, nefiind un rezultat al încălzirii globale. Până în prezent experţii din cadrul proiectului MIDAS au declarat că nu au descoperit dovezi ale schimbărilor climatice provocate de acţiunea umană, ce ar fi dus la desprinderea aisbergului.
Sursa: MIDAS
Un satelit de observare al SUA a descoperit noul aisberg în timp ce survola regiunea calotei de gheaţă Larsen C, informează BBC. Noul aisberg care cântăreşte 1000 de miliarde de tone ar putea primi denumirea A68.
Cercetătorii au urmărit dezvoltarea crevasei din calota Larsen C pentru mai bine de un deceniu, anticipând acest moment. Din 2014, desprinderea blocului de gheaţă de calota Antarcticii a început să se propage la un nivel mult mai accelerat. Aisbergul are o grosime de peste 200 de metri, cercetătorii sugerând că acesta nu se va deplasa pe o distanţă mare într-un timp scurt, însă va trebui monitorizat cu atenţie.
,,Anticipam acest eveniment de câteva luni şi am fost surpinşi că a durat atât de mult să se desprindă având în vedere că era susţinută doar de 5 kilometri de gheaţă în ultima perioadă. Vom continua să monitorizăm impactul pe care dezintegrarea îl va avea asupra calotei Larsen C, dar şi modul în care va evolua aisbergul,” declară profesorul Adrian Luckman, din cadrul Universităţii Swansea pentru The Telegraph.
,,Este unul dintre cei mai mari gheţari formaţi recent, modul în care va evolua în timp este greu de prezis. Ar putea rămâne într-un bloc compact sau se poate diviza în mai multe fragmente. Unele bucăţi de gheaţă ar putea rămâne în zonă în timp ce altele ar putea migra către nord, în apele mai calde,” adaugă el.
Sursa: ESA
În cazul în care vânturile şi curenţii îl vor împinge către nordul Antarcticii, aisbergul ar putea reprezenta un pericol pentru navele din zonă. Anul trecut, cercetătorii avertizau că desprinderea bucăţii de gheaţă ar putea provoca creşterea nivelului oceanelor cu 10 cm dacă aceasta va migra în Oceanul Antarctic. Însă în prezent conform analizelor aisbergul plutea deja înainte de a avea loc desprinderea aşadar, evenimentul nu a produs o modificare a nivelului oceanului.
Localizat pe coasta Peninsulei Antarctica, stratul de gheaţă Larsen este divizat în trei blocuri mai mici. În 1995 din calota de gheaţă a Antarcticii s-a desprins stratul de gheaţă Larsen A, iar în 2002 s-a dezintegrat şi aisbergul Larsen B. Aisbergul care s-a desprins acum este de 100.000 de ori mai mare decât cel care a lovit Titanicul. Totodată, este de 26 de ori mai mare decât Bucureştiul.
Specialiştii sugerau anul trecut că desprinderea unei bucăţi din calota Larsen C va produce dezintegrarea gheţii de la adâncimi mari din cauza expunerii la temperaturi ridicate
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: