Primul arbore evolutiv complet al unei familii de păianjeni răspândite în toată lumea. Va putea rezolva multe probleme din MEDICINĂ
De asemenea, pe baza acestor informaţii, se poate crea pe viitor un material textil la fel de bun ca cel al păianjenilor, relatează Science Daily.
Inutil de adăugat că păianjenii formează printre cele mai răspândite animale de pe planetă, având în vedere atât numărul speciilor şi organismelor propriu-zise, cât şi distribuţia geografică şi istoria lor. Aceste lucruri adaugă o idee a dificultăţii cu care cercetătorii au reuşit să alcătuiască acest arbore evolutiv. Păianjenii există de aproximativ 400 de milioane de ani, numără circa 45.000 de specii şi ocupă aproape orice habitat terestru din lume.
Dimitar Dimitrov, de la Muzeul de istorie naturală din Oslo, a condus echipa care a analizat 932 de specii de păianjeni, formând una dintre cele mai răspândite familii din cele 116 cunoscute. Acesta precizează că „este cel mai cuprinzător studiu al evoluţiei păianjenilor”.
Cercetătorii au efectuat analize de ADN asupra acestor organisme, studiind gradul de rudenie al acestora în funcţie de similarităţile genetice.
Mizele acestui studiu au fost oferirea unei imagini de ansamblu asupra trăsăturilor care ies în evidenţă la aceste animale, precum veninul şi pânza, ambele fiind extrem de relevante în cercetările ştiinţifice prezente.
Veninul este „materia brută” când vine vorba de cercetările în medicină, deoarece componentele veninului sunt extrem de diverse, drept urmare şi aplicabilitatea acestora.
În cazul pânzei, miza este de a recrea artificial textura pânzei de păianjen, lucru care deocamdată nu s-a putut realiza. O perspectivă mai largă asupra relaţiilor dintre speciile de păianjen poate contribui însă la identificarea unui grup de specii „model”, după care cercetătorii pot simula materialul natural al păianjen
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: