Aventura extraordinară şi surprinzătoare a patrupedelor a fost surprinsă de camerele de supraveghere din clinica respectivă. Inteligentul câine a reuşit să-şi deschidă cuşca ca un adevărat expert, folosindu-se de colţi, notează Rador.
După ce a evadat, câinele s-a grăbit să dăruiască libertatea şi celorlate patrupede aflate în clinică. „Chiar şi oamenilor le este dificil să deschisă cuştile, deoarece au un mecanism special. Am deschis clinica acum şapte ani şi nu ne-am mai confruntat cu un incident similar”, a declarat proprietarul unităţii medicale.
Uimirea echipei de medici a fost cu atât mai mare, cu cât câinele husky care a reuşit isprava era considerat cel mai puţin inteligent dintre patrupedele aflate în momentul respectiv în clinică. Câinii nu s-au bucurat prea mult de libertatea câştigată într-un mod atât de ingenios, deoarece nu au reuşit să treacă şi de uşa de acces în incintă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: