Cercetătorii au detectat ,,niveluri extrem de ridicate” de chimicale organice în ţesutul gras al amfipodelor, un tip de crustacee care trăiesc în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc din ocean, notează Huffington Post.
,,Credeam că aceste zone izolate au scăpat de impactul uman, dar din păcate au fost descoperite urme ale poluanţilor toxici şi în cele mai îndepărtate locuri,” spune autorul studiului Alan Jamleson, ecolog marin din cadrul Universităţii din Marea Britanie.
Studiul publicat în revista Nature Ecology and Evolution furnizează primele dovezi ale existenţei poluanţilor realizaţi de om în zonele izolate ale planetei.
Credit: ALAN JAMIESON/NEWCASTLE UNIVERSITY
Amfipodele colectate de la o adâncime de 11 kilometri din Groapa Marianelor conţineau ,, un nivel mare de poluanţi organici”. Aceştiau erau contaminaţi cu bifenili policloruraţi şi eteri de difenil polibromuraţi.
Experţii susţin că deşeurile plastice şi animalele marine moarte contaminate care s-au scufundat în Groapa Marianelor ar fi putut aduce poluanţii în această zonă. Odată ajunşi pe fundul oceanului au fost consumaţi de speciile existentă în zonă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: