Observaţia a fost făcută de unul din membrii fondatori ai Societăţii Ornitologice Române, Szabó József junior, alături de prietenul său, birdwatcher-ul Pál Lajos.
Cei doi păsărari se aflau pe cursul inferior al Oltului, într-o excursie de observare a păsărilor în data de 26 decembrie 2016. Era sfârşit de an, iar cei doi erau angrenaţi în realizarea listei anuale, un fel de concurs (“Big Year”) între păsărari care constă în observarea unui număr cât mai mare de specii pe un teritoriu dat (în cazul de faţă suprafaţa României) pe perioada unui an calendaristic.
„Colegul şi prietenul meu Pál Lajos, cu care pornisem, avea 314 specii pe lista lui anuală, un număr ce nu a fost atins niciodată într-un singur an la noi, iar eu eram la 305 – un număr acceptabil, având în vedere că nu văzusem o multitudine de specii comune cum ar fi sitarul de pădure sau fluturaşul de stâncă. Am ajuns aproape de oraşul Slatina unde, înainte de intrarea în oraş dinspre Craiova, ne-am oprit la pod să mai aruncăm o privire pe lac înainte să se întunece. În faţa noastră la vreo 100 de metri era un stol de 200-300 de exemplare de pescăruşi râzători (Larus ridibundus), iar pe apă stoluri răzleţe de raţe sunătoare. După ce am „scanat” cu binoclul lacul şi nu mi-a sărit nimic în ochi, m-am hotărât să mă uit cu luneta la pescăruşi, doar-doar găsesc vreunul cu inel color.
Uitându-mă la picioarele roşii ale pescăruşilor râzători din faţa stolului, dintr-o dată am zărit un pescăruş care era diferit, într-o zonă cu mai puţine păsări. Avea cioc negru, frunte albă, iar restul capului negru cu un inel orbital alb şi cu o statură puţin mai mică, din câte am putut vedea, şi spatele gri închis ca la un pescăruş sur. În acel moment, i-am zis lui Lajos să vină şi el să se uite şi m-am repezit la maşină, mi-am luat aparatul foto pe care l-am aşezat pe parapetul de beton de pe marginea digului şi am început să fac poze. Cuvintele pe care le-am rostit în acele câteva minute nu le pot reproduce, însă pentru amândoi un lucru era clar şi anume că este o specie nouă pentru fauna României. Am făcut puţin peste 200 de imagini, majoritatea catastrofale, dar la unele am reuşit cumva să ţin aparatul să nu se mişte”, a povestit Szabó József junior.
Imediat ce József a postat informaţia pe siteul www.rombird.ro – birdwatcheri din toată ţara au venit să vadă specia. Primele persoane ajunseseră deja, a doua zi dimineaţa, pe întuneric, la faţa locului. Din păcate, nu au mai reuşit să vadă pasărea, deşi erau prezenţi cei mai buni (şi fanatici) păsărari de teren din toată ţara.
Pasărea a fost observată din nou abia cu ocazia Numărătorii de Iarnă a Păsărilor Acvatice –Midwinter WaterFowl Counts, program pan european de monitorizare a păsărilor sălbatice. Trecuseră deja trei săptămâni. Cei doi birdwatcheri au urmărit stolurile mari de pescăruşi, care au un program bine definit – ajung în fiecare seară cu 20-30 de minute înainte să se întunece de undeva din est şi se aşază apoi pe râu. Se pare că ziua îşi găsesc un loc în afara Luncii Oltului (suspectăm că trebuie să fie undeva o groapă de gunoi) unde, probabil, se hrănesc, se mai arată în comunicatul Societăţii Ornitologice Române.
„Pe Olt nu vedeam decât câteva zeci de exemplare de pescăruşi râzători, iar seara se adună peste două-trei sute, în unele cazuri şi mai mulţi. Cine are timp, merită să caute specia care posibil iernează în zonă”, a mai spus Szabó József junior.
Pescăruşul lui Franklin
Pescăruşul lui Franklin cuibăreşte în America de Nord şi iernează pe coasta vestică a Americii de Sud. Anual sunt văzute exemplare şi în Palearcticul de vest, dar sunt notate mai puţin de zece observaţii în fiecare an. Pe parcursul lunii decembrie 2016, specia a mai fost observată în Belgia şi în Danemarca. Este una dintre puţinele specii din avifauna originară de pe continentul american care a fost observată în ţara noastră.