Basi, cel mai în vârstă urs panda din lume, a împlinit vârsta de 37 de ani
This browser does not support the video element.
Pentru a marca acest eveniment, îngrijitorii i-au oferit un tort. Panda Basi a primit din partea îngrijitorilor Centrului Mondial Fuzhou de cercetare a urşilor panda, din provincia chineză Fujian, tortul său preferat, preparat din bambus, făină, grâu şi porumb, titrează publicaţia „Daily Mail”.
Potrivit publicaţiei, panda Basi a fost adus la Centrul de cercetare din provincia chineză Fujian, după ce a fost salvat de la îngheţ. Directorul centrului a declarat că Basi ar putea trăi cel mai probabil încă trei sau cinci ani, potrivit Rador.
„Chiar dacă are 37 de ani, blana sa este încă de un alb sidefat, un semn de frumuseţe pentru urşii panda”, a spus directorul. Basi a fost salvat dintr-un râu îngheţat din provincia Sichuan, în anul 1984, înainte de a fi trimis la un centru de creştere şi apoi la Fuzhou.
Basi a devenit o senzaţie la nivel mondial pentru capacitatea sa de a face diverse cascadorii şi pentru mersul pe bicicletă. Deţinatorul recordului anterior era ursul panda Jia Jia, care a trăit 38 de ani.
Durata medie de viaţă a unui panda gigant este de numai 18-20 ani în sălbăticie şi 30 de ani în captivitate. Jia Jia a murit în luna octombrie 2016, la Hong Kong, întrând în Cartea Recordurilor ca cel mai bătrân panda care a trăit vreodată în captivitate.