Molidul de 9.550 de ani care a reuşit să supravieţuiască condiţiilor meteorologice aspre şi a reînviat în fiecare an
Timp de sute de ani, arborele s-a oprit din creştere din cauza condiţiilor meteorologice în care trăieşte. Însă, datorită încălzirii din ultimul secol, arborele a crescut la forma sa normală.
Leif Kullman, un profesor de fizică şi geografie din cadrul Universităţii Umea, a descoperit arborele şi afirmă că a ajuns la maturitate datorită încălzirii globale. Bărbatul a botezat arborele ,,Bătrânul Tjikko,” nume care a fost al câinelui său care a decedat.
,,În timpul erei glaciare, nivelul mării era cu 120 de metri mai jos decât în prezent, o mare parte din Marea Nordului de astăzi care se află între Norvegia şi Marea Britanie a fost în trecut pădure,” a declarat profesorul Kullman. ,,Vântul şi temperaturile scăzute au făcut ca arborele să arate ca un bonsai, arborii mari nu rezistă atâta timp,” adaugă el.
Motivul pentru care arborele a supravieţuit atâta timp este datorat clonării vegetative, ceea ce înseamnă că arborele vizibil este relativ tânăr, dar rădăcina este veche de mii de ani. Trunchiul arborelui trăieşte pentru aproximativ 600 de ani, dar atunci când moare, altul îi ia locul. În fiecare iarnă, zăpada abundentă forţează crengile arborelui să se culce la pământ, astfel acestea prind rădăcini pentru a supravieţui şi a reînvia anul următor. Procesul este denumit stratificare, acesta apare, iar ramurile copacilor ating solul permiţând dezvoltarea rădăcinilor.
Datarea cu carbon a fost utilizată pentru a stabili vârsta arberelui. Trunchiul copacului a fost estimat ca având vârsta de câteva sute de ani, dar planta este mult mai bătrână, datorită procesului de stratificare. În urma datării cu carbon s-a descoperit că rădăcina are 9.550 de ani. Momentul în care arborele a luat naştere a fost estimat ca fiind 7550 î.Hr.
Sursa: Vintage News
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: