Descoperire crucială! S-a dovedit existenţa ”albinelor” în oceane
Cercetătorii au descoperit pentru prima dată că în ecosistemele marine există specii care ajută la polenizare, la fel ca albinele în mediile terestre.
Cercetătorii de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic au filmat crustaceele care mergeau pe stratul de iarbă de mare (Thalassia testudium).
Văzând mai multe înregistrări, au observat că există un număr mai mare de nevertebrate care vizitează florile cu polen decât cele fără polen, fenomen asemănător cu corespondentul terestru.
Pentru a vedea dacă speciile de nevertebrate chiar polenizează iarba de mare, sau doar se hrănesc , acest studiu a avut şi o parte experimentală. Cercetătorii au inclus într-un acvariu câteva crustacee şi iarbă de mare din specia Thalassia testudinum şi un acvariu în care nevertebratele lipseau.
În câteva minute s-a observat că în primul acvariu polenul a apărut pe florile feminine, spre deosebire de acvariul în care crustaceele lipseau. Rezultatul a fost clar: există animale marine care polenizează la fel ca albinele.
Polenizarea se întâmplă cel mai probabil datorită faptului că există specii de animale marine care sunt atrase de polen. Hrănindu-se cu acesta, polenul rămas pe corpurile lor este transferat la alte flori.
Rămâne de văzut dacă acest lucru se întâmplă şi la alte specii de iarbă de mare, dar probabilitatea este foarte ridicată. Descoperirea polenizării în mediul marin arată un grad de complexitate mai ridicat al acestor ecosisteme, cu relaţii mai strânse între speciile de plante şi cele de animale decât se credea până acum.
Importanţa unui astfel de studiu este crucială. Iarba de mare adăposteşte nenumărate specii de animale marine, iar rădăcinile acestora ajută împotriva eroziunii ţinând sedimentul.
Sursa: Science Alert