Cum s-a împrietenit un vânător cu o căprioară. VIDEO
„Căprioara trăieşte în sălbăticie, dar este prietenoasă cu oamenii care se apropie de ea şi cineva a fost suficient de isteţ încât să îi pună o eşarfă portocalie în jurul gâtului în încercarea de a o proteja”, a declarat Powers pentru un post local TV, WFRV-TV.
În timpul sezonului oficial de vânătoare la căprioare, legislaţia din anumite state prevede faptul că vânătorii trebuie să poarte îmbrăcăminte care să aibă culoarea portocaliu deschis, cunoscută şi drept „portocoliu de vânătoare”. Căprioarele şi alte animale care intră în categoria speciilor vânate nu pot să vadă culoarea pentru că nu au în retina ochiului celule cu conuri, potrivit Departamentului de Conservare a Mediului din New York. De aceea ţinuta vânătorilor este portocalie pentru a fi uşor observabilă de cei din breaslă.
Căprioarei din Wisconsin i-a fost ataşată eşarfa tocmai pentru a le comunica vânătorilor să nu o împuşte. Anterior, Departamentul de Conservare din statul Alabama a decis „accesorizarea” căprioarelor cu astfel de eşarfe pentru ca vănătorii să nu le împuşte.
Însă, în cazul căprioarei din imagine, este neclar cine a luat decizia de a-i ataşa eşarfa, dacă a fost vorba de un civil sau de un reprezentant al statului.