Home » Natură » Şi animalele pot distinge realitatea de ficţiune

Şi animalele pot distinge realitatea de ficţiune

Publicat: 31.10.2016
Cu toţii ştim că modul în care ne proiectăm viziunea asupra lumii nu corespunde întotdeuna cu realitatea.

Abilitatea de a distinge fantezia de realitate a fost atribuită dintotdeauna oamenilor. Însă, graţie unor noi cercetări realizate asupra cimpanzeilor şi urangutanilor, s-a descoperit că nu suntem singurii care putem departaja imaginaţia de universul palpabil, informează site-ul 3tags.org

Capacitatea de a recunoaşte atunci când ceilalţi deţin convingeri eronate a fost văzută, dintotdeauna, drept o trăsătură esenţială a dezvoltătii cognitive a oamenilor. Încă din copilărie, până la vârsta de cinci ani, omul îşi dezvoltă conştiinţa. Marchează, practic, începutul acestei aptitudini umane de a înţelege gândurile şi emoţiile celorlalţi, un lucru esenţial în stabilirea relaţiilor interumane. În acelaşi timp, permite omului să îi păcălească pe ceilalţi când vine vorba de mistificarea realităţii. Inabilitatea de a detecta ceea ce gândesc sau simt ceilalţi este un semn timpuriu al autismului.

De-a lungul anilor, studiile au arătat că maimuţele sunt înzestrate când vine vorba de a înţelege ce îşi doreşte sau ce ştie celălalt. Însă, când vine vorba de a percepe ce este în capul celeilalte fiinţe, chiar şi atunci când acele gânduri sunt false, maimuţele nu au dat dovadă de aceeaşi capacitate. Capacitatea de a detecta credinţele neadevărate presupune înţelegerea faptului că nu tot ceea ce se află în mintea noastră îşi are un corespondent în realitate.

„Înseamnă înţelegerea faptului că există o lume mentală distinctă de lumea propriu-zisă”, spune Tomasello, coautorul unui studiu realizat alături de cercetători de la Universitatea Duke, Universitatea Kyoto şi Institutul Max Planck de Antropologie Evolutivă, care a apărut într-o revistă de specialitate.

Citeşte continuarea aici

Citeşte şi:

Imagineaza-ti o lume noua cu ajutorul fotografiei

Un obiect vechi de 800 de ani stârneşte imaginaţia pasionaţilor de fenomene neobişnuite – VIDEO

Moartea împărtăşită: fenomen real sau pură imaginaţie?

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30