Elefanţi salvaţi cu elicoptere şi excavatoare dintr-un rezervor de apă din China. VIDEO
Animalele, doi adulţi şi un pui au fost găsiţi după ce cineva a alertat prefectura Xishuangbanna Dai, din provincia Yunnan.
Puiul ar fi ajuns mai întâi în rezervorul de apă adânc de cinci metri, iar femela şi masculul au încercat să-l salveze şi au căzut şi ei înăuntru, relatează şi GB Times. Între timp, mai mulţi elefanţi, peste zece, arată autorităţile, înconjuraseră deja zona şi încercau să-i scoată afară pe cei trei. Aceştia s-au speriat la apariţia elicopterelor, iar salvatorii au reuşit să golească rezervorul, în aşa fel încât cei trei elefanţi să nu se înece, informează AFP.
Şeful Centrului de reproducere şi salvare a elefanţilor din Yunnan, Xiong Chaoyong, a declarat că, pentru ca animalele să-şi păstreze calmul, le-au aruncat banane, dar au fost foarte îngrijoraţi că puiul nu va supravieţui din cauza epuizării. În final, echipele de salvare au reuşit să sape un şanţ prin care animalele au putut să iasă, cu toate că operaţiunea de salvare a fost îngreunată de condiţiile meteorologice.
Sursa: Gândul