În Shishmaref trăiesc circa 600 de persoane, dintre care 168 de oameni s-au prezentat la vot. 89 dintre aceştia au votat pentru mutare, iar 79 împotrivă.
Ideea relocării comunităţii din Shishmaref datează din 1970. În 2002 a mai avut loc un referendum în care s-a decis mutarea, însă costurile acestei iniţiative sunt considerabile.
Un studiu din 2004 a arătat că relocarea pe continent ar costa 180 de milioane de dolari, în timp ce rămânerea costă 110 milioane de dolari.
Shishmaref se află pe o insulă de aproape 5 kilometri lungime şi circa 400 metri lăţime, unde creşterea nivelului apei a determinat deja mutarea a 13 locuinţe.
Cel puţin 12 comunităţi din Alaska şi-au exprimat dorinţa de a se muta din motive similare celor din Shishmaref. Totodată, potrivit oficialilor americani, circa 200 de comunităţi suferă consecinţe ale schimbărilor climatice precum eroziunea sau inundaţiile.
Surse: ABC News, Huffington Post