Top 10 creaturi bizare din adâncul mărilor

13 07. 2017, 19:00
În urmă cu un an, National Oceanic and Athmospheric Administration a încheiat o expediţie care a durat 69 de zile şi a fost divizată în trei etape. Scopul expediţiei a reprezentat descoperirea şi înţelegerea habitatelor subacvatice. Cercetările s-au desfăşurat în zona de sud a Insulelor Mariane.
 
În timpul expediţiei au fost fotografiate nenumărate specii bizare.

Aphynoid

,,Peştele fantomă este primul din familia Aphyonidae care a putut fi observat în viaţă. Exteriorul său este transparent şi gelatinos, fără solzi. Majoritatea cercetătorilor din expediţie îşi doreau să vadă un astfel de peşte”, a declarat biologul Bruce Mundy.

Crabul-păianjen

Între cei doi crabi care se luptă a fost descoperit crabul păianjen, din specia Rochinia pe marginea conului vulcanic Maug.

Coralul ,,gumă de mestecat”

Este de înţeles de ce coralul şi-a primit acest nume, datorită culorilor sale vibrante. Părţile de verde seamănă cu plantele, dar plantele nu pot creşte la adâncime mare, din cauza lipsei de lumină solară. Cercetătorii susţin că ar putea fi o specie de bureţi de mare sau alge purtate de curenţi.

Peştele broască

Peştele broască face parte din genul Chaunax şi este un tip de peşte undiţar. În timp ce se târăşte pe fundul mării, îşi capturează prada momind-o cu un cârlig care i se extinde dintre ochi. Astfel, îşi modifică aripioarele pentru a le utiliza pe post de picioare.

Anemona Alicia

Această anemonă rară, probabil din specia Alicia, a fost descoperită pe  muntele submarin Ahyi. În timpul zilei, anemona îşi ţine tentaculele retractate, în timp ce noaptea şi le extinde pentru a vâna.

Orificiul Chamorro

În zona orificiilor hidrotermale, apa cu temperatură ridicată conţine minerale care susţin bacteria chimiosintetică. Aceasta ajută comunităţile de corali, melci şi creveţi.

Ariciul de mare cu spini lungi

Acest arici, foarte bine protejat de incredibilii săi spini lungi şi flexibili, a fost descoperit pe un crater pe lateralul muntelui Eifuku, la o adâncime de peste 500m.

Ţiparul Cusk

Acest ţipar are o înfăţişare stranie. El are capul este sub formă de balon, are ochii mici şi o gură amplasată foarte jos. După aceste caracteristici, ar putea fi considerat o nouă specie.

Viermele ghindă

Descoperit într-o zonă noroioasă, acest peşte îşi utilizează forma capului pentru a săpa în nisipul de pe fundul mării.

Peştele şopârlă

În mod normal, peştele şopârlă stă pe fundul mării şi îşi aşteaptă prada. Este lung, plat şi are foarte mulţi dinţi.

Sursa: Time

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Top 10 cele mai ciudate animale descoperite în 2015. FOTO
 
Atlasul creaturilor ciudate: 13 animale despre care nu ştiai că există
 
O caracatiţă îndrăzneaţă a reuşit să evadeze dintr-un acvariu şi să ajungă în Oceanul Pacific – FOTO+VIDEO
 
Alertă în Oceanul Pacific. Cinci insule celebre au dispărut sub apă, iar alte şase se scufundă într-un ritm alarmant