O nouă specie de pasăre a apărut în fauna din România

21 05. 2016, 17:30

Este vorba despre muscarul semigulerat (Ficedula semitorquata), specie care deja cuibăreşte în ţara noastră, potrivit unui comunicat de presă al SOR.

Muscarul semigulerat este o specie despre care se credea că apare în România doar accidental. Este o pasăre întâlnită în sud estul Europei, în Bulgaria şi în Grecia. Muscarul semigulerat este strâns înrudit cu două specii care se regăsesc în fauna României, muscarul negru şi cel gulerat. Spre deosebire de cel negru, muscarul semigulerat are mai mult alb pe aripi şi pe coadă, pe frunte şi pe părţile laterale ale gâtului.

Muscarii sunt păsări mici, au ciocul cu baza lată, prind insecte din zbor şi îşi construiesc cuiburile în scorburi, unde depun între patru şi nouă ouă.

Muscarul semigulerat, fotografiat de Szabó József

Prima observaţie a acestei specii a avut loc în anul 2010, când Laurenţiu Petrencu şi ornitologul elveţian David Marques au găsit şi înregistrat cântecul unui mascul în Pădurea Babadag din judeţul Tulcea. Când un mascul cântă, o face pentru a atrage partenere sau pentru a-şi delimita teritoriul, deci s-a considerat că este posibil să cuibărească. Ornitologii nu au găsit însă femela, iar masculul a dispărut din zonă după câteva zile, dar nu înainte de a fi surprins în fotografii de biologul Sebastian Bugariu, informează SOR.

Următoarea observaţie a speciei a avut loc în 2015. În primăvară, pe perioada migraţiei, au fost două semnalări ale speciei, una la Vadu (Szabó József şi Ambrus Laca) şi una la Eforie Sud (Ciprian Fântână şi Dorin Damoc). Apoi, a fost descoperită o pereche în judeţul Olt, în pădurea Reşca.

Sursa: RFI