Alertă în Oceanul Pacific. Cinci insule celebre au dispărut sub apă, iar alte şase se scufundă într-un ritm alarmant
Un astfel de exemplu al schimbărilor climatice s-a întâmplat în largul Oceanului Pacific, cercetătorii australieni tocmai au anunţat că cinci dintre Insulele Solomon au dispărut din cauza creşterii nivelului mării.
Potrivit studiului, care a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Queensland, schimbările climatice au cauzat scufundarea completă a cinci insule de recif. În acelaşi timp alte şase insule au coastele aproape complet erodate. Pe una dintre aceste şase insule au existat 10 case, care au ajuns şi ele sub apă.
„Cel puţin 11 din Insulele nordice Solomon fie au dispărut total în ultimele decenii, fie se confruntă în prezent cu o eroziune severă. Ultimele evenimente au distrus sate care au existat, cel puţin, din anii 1935”, au declarat membrii echipei de cercetare.
Echipa a evaluat cât de mult a crescut nivelului mării în raport cu Insulele Solomon, prin comparaţia imaginilor aeriene şi prin satelit, realizate în 1947 şi în 2014. Ei au analizat şi rapoarte istorice şi locale.
”De-a lungul acestei perioade, echipa a urmărit 33 de insule şi a constatat că zona este afectată de o creştere îngrijorătoare a nivelului mării, care se ridica de aproape trei ori mai repede decât media la nivel mondial”, relatează AFP.
În ciuda rezultatelor obţinute în urma cercetărilor, oamenii de ştiinţă nu oferă soluţii posibile pentru rezolvarea problemei. În schimb, ei spun că tehnicile lor s-ar putea dovedi utile pentru monitorizarea altor linii de coastă în viitor.
Cercetătorii consideră că ceea ce se întâmplă la momentul actual în Insulele Solomon ar trebui să reprezinte un mesaj ameninţător despre efectele creşterii nivelului mării, în special pentru populaţiile care trăiesc în regiunile de coastă.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm şi aceste articole: