Aceşti copaci din Ecuador pare că „se pot deplasa” pe distanţe de până la 20 de metri pe an. Cum este posibil acest lucru? – FOTO

30 04. 2016, 18:30

Există o specie reală de palmier, Socratea exorrhiza, care îşi poate dezvolta noi rădăcini la ceva distanţă de trunchi în căutarea unui sol mai bun.

”Nu vorbim despre o distanţă de un pas, aceşti copaci mobili pot călători câte aproximativ 20 metri pe an”, afirmă Karl Gruber în articolul său pentru BBC.

Să fie oare adevărat? Unele rapoarte, precum cel al lui Gruber, susţin că faimoşii arbori se ”plimbă” prin dezvoltarea noilor rădăcini, ceea ce le permite să-şi creeze un fel de drum prin pădure.

Potrivit unui studiu realizat în 2005 de biologul Gerardo Avalos, copacii, care produc noi rădăcini stau, uneori, ferm într-un singur loc, fără să se deplaseze.

Sursa foto: Wikipedia

„Lucrarea mea dovedeşte că ideea şi convingerea că aceşti palmier pot ”merge” este doar un mit. Crezând că un copac de palmier ar putea urmări, de fapt, lumina şi pentru acest lucru se deplasează încet peste covorul din pădure – este un mit folosit de ghizii turistici”, a declarat Gerardo Avalos.

Răspunsul la această întrebare stă ascuns în sistemul radicular al palmierilor. Spre deosebire de alţi copaci care au rădăcini complet ascunse în subteran, palmierii ”plimbători” au un sistem radicular mai mare, care începe în apropierea părţii de jos a trunchiurilor lor. De-a lungul timpului, când se erodează solul, unele dintre aceste rădăcini mor şi se formează rădăcini noi.

Deşi este dezamăgitor pentru aceia dintre noi care doresc cu adevărat să creadă în ideea că un copac poate avea o formă de mobilitate, povestea despre palmierii călători sunt nişte invenţii ale ghizilor pentru a atrage turişti.  

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm şi aceste articole:

Recenta secetă mediteraneană are cele mai ALARMANTE consecinţe. De 900 de ani nu s-a mai ajuns aici

ENIGMA anului 536 a fost rezolvată acum. Cum a schimbat cursul istoriei – VIDEO
 
Prima pădure plutitoare din lume. FOTO+VIDEO
 
5 trasee FASCINANTE din întreaga lume dedicate aventurierilor şi celor care se plictisesc de obişnuit – FOTO+VIDEO