5 trasee FASCINANTE din întreaga lume dedicate aventurierilor şi celor care se plictisesc de obişnuit – FOTO+VIDEO

17 04. 2016, 09:05

Dacă doriţi să vă stabiliţi noi obiective turistice ieşite din comun,  vă propunem mai jos 5 trasee care vă vor face să trăiţi o experienţă cu totul unică:

Viaţa unui beduin din Egipt

Dacă călătoriile obişnuite sună prea ”simple” pentru tine, ia în considerare posibilitatea de a te cufunda în stilul de viaţa al unui nomad din deşert Egiptului. Baza britanică Secret Compass propune o expediţie unică, de cel puţin două săptămâni pe urmele desprinse din cultura beduinilor. Expediţia te îndrumă să traversezi Peninsula Sinai cu cămile încărcate cu câlţi.

Traseul de 230 km şerpuieşte prin dune de deşert, canioane, piscine naturale şi oaze luxuriante din deşert. Pe lângă acestea, traseul include şi urcarea celui mai înalt vârf al ţării – Mount Catherine, de 2.629 de metri. Nu trebuie să uiţi că acolo pe soarele dogorâtor va trebui să faceţi comerţ de cămile şi barter pentru produse alimentare cu triburile de beduini. Iar comoditatea somnului va fi asigurată de o pătură de lână aşternută sub cerul acoperit de stele.  

Căţăratul copacilor din Amazon

Puteţi acumula experienţă în pădurea tropicală amazoniană, care e plină de o mare diversitate de organisme. Cea mai mare parte a acţiunii va avea loc cu mult deasupra capului, iar tu trebuie să te conformezi unui program aglomerat de alpinism al copacilor din sălbăticia amazoniană din nordul Braziliei.

După ce te caţări pe frânghii lungi de 60 de metri, te vei stabili într-un hamac de pânză în aşteptarea întâlnirilor cu maimuţele locale. De aici vei putea admira orhideele, păsările, fluturii, dar şi altă floră şi faună care se dezvoltă în coronamentul copacilor din pădure.

Ţi se pare frumos până aici? Sejurul în copac se prelungeşte şi după lăsarea întunericului. Viaţa nocturnă e extrem de activă aici. Atunci o să poţi auzi sunetele pădurii şi vei putea observa strălucirea magică şi intermitentă a licuricilor.  

Pe plutele de salvare din Canada

Imaginaţi-vă un râu plat, liniştit, care mai jos ajunge să ”fiarbă furios” din cauza multor vârtejuri, dar şi din cauza că uneori el curge în susul cursului. Senzaţia creată de aceste tulburări  poate fi experimentă în Golful Fundy, un gigant golf sub formă de pâlnie, între Nova Scoţia şi New Brunswick.

De două ori în fiecare zi, un flux de maree inversează temporar fluxul râului Shubenacadie, iar apa luptă cu curentul râului, împingând în sus valuri incredibile.

Dormi suspendat pe o stâncă din Colorado

Un alpinist doarme pe o stâncă. Sursa foto: mariachily/flickr

Poţi experimenta şi tu senzaţia alpiniştilor care dorm pe un pervaz portabil suspendat de o stâncă. Centrul Kent Mountain Adventure face posibil, pentru amatori, acest vis de a experimenta fiorul care te străpunge când urci la o mare altitudine.

Pachetul de aventură permite călătorilor să guste din senzaţiile tari al vieţii pe ”verticală”. Ghidul te instruieşte în legătură cu elementele de bază din alpinism şi de siguranţă, inclusiv căţărare şi escaladare​, înainte de a le duce până la zeci de metri înălţime unde îţi pot instala propria „tabără pe stâncă”.

Scufundări cu peştele sabie în largul Peninsulei Yucatán

În fiecare iarnă, cel mai rapid peşte din lume – peştele sabie, care atinge viteze mei mari de 96 km pe oră, îşi vânează prada în apele din apropierea Isla Mujeres, Mexic, căutând sardine.

Sursa foto:unikgo

Acest peşte se mişcă cu o graţiozitate poetică, altfel nu poate fi descris dansul minunat acestui animal de pradă.

Compania Reefs to Rockies propune trasee de mai multe zile, care aduc călătorii în contact strâns cu aceşti peşti eleganţi, care pot creşte până la 3 metri lungime. Sunt şanse să mai observaţi, de asemenea, delfini, rechini, pisici de mare şi un curcubeu de peşti tropicali în această porţiune din Marea Caraibelor.

Sursa: National Geographic

Vă recomandăm şi aceste articole:

TOP 20 plaje fantastice. De luat în calcul când te pregăteşti pentru vacanţă – FOTO
 
Cea mai mare GOANĂ după aur. O SUTĂ DE MII de oameni au săpat în căutarea metalului preţios. Ce făceau minorele pentru câţiva fulgi de aur – FOTO
 
Frumoasa şi totodată înfricoşătoarea insulă Poveglia. Peste 160.000 de oameni şi-au găsit sfârşitul aici – GALERIE FOTO + VIDEO
 
Copiii – fenomen. Pot vedea sub apă exact ca delfinii. Ce îi face atât de speciali – FOTO+VIDEO