Cel mai vârstnic vieţuitor al Pământului. Are 184 de ani şi recent a trăit o premieră – VIDEO
This browser does not support the video element.
Cel mai bătrân animal care trăieşte pe glob, ţestoasa gigant Jonathan, aflată pe Insula Sfânta Elena, a făcut pentru prima dată în viaţa ei baie.
Jonathan a fost spălat de veterinarul insulei, cu o lufă, o perie moale şi un săpun chirurgical.
Operaţiunea de curăţăre a ţestoasei, care a durat o oră, a avut loc în cadrul pregătirilor care se fac în vederea vizitei unui membru al familiei regale britanice, în luna mai.
Citeşte şi Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ”regat” din lume – FOTO
Citeşte şi Metoda inedită folosită de americani pentru a introduce peşti într-un lac de munte – VIDEO
Vizita regală va fi consacrată inaugurării unui aeroport pe insula pe care cândva a fost exilat Napoleon.
Jonathan avea deja 50 de ani când a fost adus pe Sfânta Elena, ca un dar pentru guvernatorul insulei, din partea arhipelagului Seychelles, la sfârşitul secolului XIX. În decursul perioadei petrecute de ţestoasă pe Sfânta Elena, s-au succedat 28 de guvernatori britanici.
Opt monarhi britanici, de la George al IV-lea, până la Elisabeta a II-a, au fost încoronaţi, în cursul vieţii ţestoasei, şi la numărul 10 din Downing Street s-au perindat 51 de premieri britanici.
Actualmente, Jonathan împarte spaţiul care îi este alocat cu alte patru ţestoase gigant, pe nume David, Emma, Frederika şi Myrtle.
Sursa: Rador