Poliţia olandeză intenţionează să dreseze vulturi pentru misiuni de doborâre a dronelor civile care constituie pericole la adresa siguranţei publice, informează site-ul agenţiei Reuters.
„Antrenarea vulturilor este o soluţie cu tehnologie minimă pentru o problemă generată de înalta tehnologie”, a declarat Dennis Janus, purtătorul de cuvânt al Poliţiei naţionale din Olanda.
Ideea dresării vulturilor a apărut în contextul în care din ce în ce mai mulţi oameni folosesc drone civile în Olanda. Poliţia a devenit preocupată după ce drone greu de identificat zboară neautorizat în apropierea aeroporturilor şi deasupra unor evenimente publice în aer liber la care sunt prezenţi lideri politici.
Poliţia olandeză a analizat posibilitatea lansării unor plase spre dronele invazive, preluarea de la distanţă a controlului asupra acestora sau doborârea aparatelor cu vulturi.
„Lumea se gândeşte că este o eroare, dar metoda vulturilor s-a dovedit până acum foarte eficientă”, a subliniat Janus.
Poliţia olandeză a prezentat un exerciţiu în care un vultur special dresat a doborât o dronă civilă.
Sursa: Mediafax