Zimbri ucişi de câinii sălbatici în munţii Ţarcului – VIDEO
Patru zimbri dintre cei aduşi în urmă cu doi ani în munţii Ţarcului din Caraş Severin de către WWF România au murit, după ce au fost atacaţi de o haită de câini, se arată într-un comunicat al organizaţiei.
“Rangerii WWF-Rewilding au descoperit că 4 zimbri, printre care şi primul pui conceput şi adus pe lume în libertate în zona Banatului montan, au murit din cauza unei combinaţii de factori. Cei mai slăbiţi dintre zimbri au fost alungaţi din turmă, ceea ce i-a făcut extrem de vulnerabili, drept urmare, cel puţin doi dintre ei au căzut pradă unei haite de câini hoinari ce s-a format în zonă.”, precizează documentul.
Echipa WWF a fost în teren împreună cu medicul veterinar şi membri ai asociaţei care gestionează fondul cinegetic, au analizat datele, urmele de pe cadavre şi din jurul cadavrelor, precum şi înregistrările de pe camerele de monitorizare amplasate în zonă, concluzionând că un grup de câini sălbăticiţi a hăituit şi atacat cel puţin două dintre exemplare (ambii masculi).
În zonă există o haită de 15 câini sălbăticiţi. Aceştia nu sunt prădători naturali, ci unii care prădează fauna sălbatică, cu consecinţe pe termen lung care nu pot fi încă măsurate. Aceste exemplare au fost observate de echipa WWF cu ajutorul camerelor de monitorizare (o haită de 8 exemplare şi încă 4 alte exemplare izolate), de către membri ai asociaţiei fondului cinegetic prin observare directă (15 exemplare de câini sălbăticiţi hrănindu-se din cadavrul zimbrului ucis) şi de către muncitorii forestieri (angajaţi pentru exploatările din zona Bobaia).
Această haită este în prezent cel mai puternic grup de prădători din zonă, făcând competiţie neloială lupilor de aici. Ei diminuează semnificativ numărul indivizilor din speciile sălbatice care sunt hrană pentru lupi (cerbi, căprioare, mistreţi, iepuri etc.), iar aceştia nu mai sunt atraşi de o biodiversitate ridicată şi au şanse mult mai mici să formeze o haită.