Imaginea VIRALĂ a cangurilor ”îndoliaţi” are de fapt o istorie mai sinistră în spate
Cu toate acestea, experţii faunei sălbatice au spus că realitatea este mult mai dură.
Evan Switzer, fotograful care a surprins momentul în Queensland, Australia, a remarcat comportamentul „de protecţie” al animalelor în momentul respectiv.
”Nu există nici o îndoială că cangurul mascul, de fapt, încerca să se împerecheze cu femela. În plus, este destul de probabil ca femela cangur să fi fost ucisă de hărţuirea severă şi de abuzul fizic, care deseori are loc în intensele comportamentue de împerechere a cangurilor”, a declarat Derek Spielman, lector superior în patologia veterinară de la Universitatea din Sydney, Australia.
Masculul apoi a continuat să stea lângă cangurul de sex feminin, acest comportament este numit „paza perechii”, prin acest gest el încearcă să-i ţină la distanţă pe alţi masculi.
„Concurenţa între bărbaţi pentru împerecherea cu femelele poate fi destul de acerbă şi se poate termina cu o luptă serioasă. Este, de asemenea, posibil ca hărţuirea fizică severă să fie iniţiată de femela ţintă, mai ales atunci când ea nu răspunde apelurilor sexuale sau încearcă să scape de un mascul insistent”, a declarat Derek Spielman.
Potrivit cercetătorului, comportamentul masculilor în raport cu o femelă poate fi extrem de persistent şi agresiv, ajungând chiar la punctul în care pot ucide femela. Nu aceasta este intenţia lor, dar, din păcate, se poate ajunge la asta.
În ce priveşte puiul de alături, oamenii de ştiiţă consideră că acesta nu a conştientizat că mama sa e moartă şi că stă acolo pentru că vrea să sugă lapte de la ea, fiindcă e flămând.
„Nu a fost observată o legătură puternică între mamă şi pui, dar este greu să atribui emoţii la acele tipuri de situaţii. Pare să fie dovezi mult mai clare cu alte mamiferele mai inteligente, cum ar fi maimuţele şi elefanţii, dar nu există dovezi clare despre canguri. Aceştia nu sunt oameni mici, ei sunt canguri”, a declarat Mark Eldridge, cercetătorul principal de la Muzeul australian.
Sursa: IFL Science