Home » Natură » VIDEO inedit: Reacţia incredibilă a unui urangutan păcălit de trucurile unui vizitator

VIDEO inedit: Reacţia incredibilă a unui urangutan păcălit de trucurile unui vizitator

Publicat: 11.12.2015
Un urangutan de la o grădină zoologică se dovedeşte fascinant de trucurile de magie pe care le face un vizitator cu o castană. Filmulteţul care surprinde momentul a devenit viral.

Animalul urmăreşte cu atenţie modul în care „biluţa” este pusă în pahar, iar în momentul în care castana se face nevăzută, urangutanul râde de cade pe spate, la propriu.

Videoclipul a fost încărcat pe YouTube de Dan Zaleski şi a adunat, în doar două zile, peste 2 milioane de vizualizări.

Capacitatea de comunicare a maimuţelor este un fenomen fascinant pentru oamenii de ştiinţă. Cimpanzeii nu sunt foarte vocali şi tind să folosească gesturi pentru a comunica şi este unanim acceptat faptul că aceste gesturi reprezintă fundaţia pentru cooperarea intrinsecă în comunicarea umană.

De altfel, cercetărorii americani au dovedit deja că saguinii, o specie de maimuţe mici din America de Sud, cu smocuri de păr la urechi, „vorbesc” într-un mod asemănător cu cel al oamenilor, aşteptând ca interlocutorul să termine ce are de spus înainte de a continua o conversaţie. 

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?

De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?

Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?

Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?

Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol

Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție

Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa

Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer

Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone

Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”

„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent

Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship

India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040

„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii

O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase