După o serie de boli, unul dintre ultimii rinocerii albi nordici de pe planetă a murit. Au mai rămas doar alte trei exemplare în viaţă.
Nola, o femelă în vârstă de 41 de ani, a trăit în parcul zoologic San Diego Safari Park din 1989, când a venit din Dvůr Králové Zoo (Republica Cehă). Potrivit reprezentanţilor San Diego Zoo, Nola se lupta cu o infecţie bacteriană, iar la 13 noiembrie, animalul a suportat o intervenţie chirurgicală pentru drenarea unui abces infectat. Deşi procedura a fost realizată cu succes, situaţia Nolei s-a înrăutăţit, iar conducerea grădinii zoologice a decis să o eutanasieze.
Potrivit Fundaţiei African Wildlife, un rinocer sălbatic trăieşte, în medie, 35-40 de ani.
“Suntem absolut devastaţi de această pierdere, dar am decis să luptăm mai aprig cu #EndExtinction. Noi vă cerem să vă alăturaţi în această luptă. Vă rugăm să împărtăşiţi amintirile despre Nola şi condoleanţele dumneavoastră cu hashtag # Nola4Ever, iar acest lucru să fie un avertisment a ceea ce se întâmplă cu lumea sălbatică de peste tot. #RIP Fată dragă. Ne vei lipsi foarte mult”, au scris reprezentanţii San Diego Zoo Safari Park pe contul lor de Facebook.
Cei trei rinocerii nordici albi rămaşi (
Ceratotherium simum cottoni) trăiesc în rezervaţia Ol Pejeta Conservancy în Kenya, fiind păziţi de gărzi înarmate 24 de ore pe zi, în cazul în care animalele vor fi urmărite de braconieri.
În unele părţi din Asia, cornul de rinocer este vândut la preţuri exorbitante pentru presupusele sale calităţi medicinale (nedovedite). Deţinerea un corn de rinocer este, de asemenea, un fel de simbol al statutului, în unele părţi ale lumii, cum ar fi centrele urbane din Vietnam.
Dintre cei trei rinoceri albi nordici rămaşi, există două femele si un mascul. Rinocerul taur, pe nume Sudan, este de 42 de ani, prea bătrând pentru a se reproduce sexual. Cu toate acestea, probele de spermă au fost colectate şi sunt în prezent stocate în azot lichid în Republica Cehă. Există planuri pentru un proiect de fertilizare în vitro, în cazul în care ovulele de la femelele de rinocer alb nordic fertilizate cu sperma lui Sudan, vor fi implantate unei femele surogat, un rinocer alb de sud, o specie conexă, care trăieşte în San Diego Zoo Safari Park.
Proiectul este în curs de elaborare la Institutul de la gradina zoologică pentru Cercetarea Conservării din San Diego, împreună cu oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru Medicina Regenerativă de la Institutul Scripps Research din La Jolla, SUA. Potrivit publicaţiei NBC San Diego, cercetatorii cred că eforturile acestui proiect de feritilizare în vitro s-ar putea dovedi fructuoase în următorii 10 – 15 de ani.